Intr-unul din ani am avut ore si spre seara. Copiii, niste nazdravani, nu stateau locului decat daca le promiteam ca la sfarsitul lectiei le mai spun o poveste cu Nastratin. Anul acesta, in Italia, colega mea de Erasmus, Ozgur, mi-a adus aminte de eroul meu preferat. O stii si pe aia cu Nastratin la nunta? ziceam (facand schimb de intelepciune mucalita intr-o engleza simplificata). In seara asta, dupa viermuielie colegiale de la scoala, m-au napadit melancoliile unor vremuri curate in care satisfactia muncii statea in privirile curioase ale copiilor ce-l adorau pe Nastratin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu