Pe drumuri de suflet...

Ultima parte a vacantei am petrecut-o pe drumuri. Pe drumuri de suflet.

N-am tinut un jurnal de calatorie si nici macar aparat de fotografiat nu mi-am pus in straita. S-a stricat de o vreme si cand zic s-a stricat imi sare in minte nu stiu de ce un fel de descopunere a metalului, care odata ce a suferit jugul ruginei se preda in fragmente mici, neputincioase pulberii din care sunt facute toate. Din lipsa de tehnica aferenta am tinut minte si am deschis ochii mai larg decat mi-ar permite rama imaginara a unei fotografii. Desigur, asta nu m-a impiedicat sa-i spun mamei de cateva ori ca e pacat tare ca nu pot poza un maruntis sau altul intalnit in cale. Un fel de teama ca memoria e mai slaba decat s-ar cuveni.
Oricum, pornisem a zice de umblare in sine si nu de aparat. Unul din lucrurile pentru care Romania "merita" e numarul mare de oameni pe care-i vezi nu numai duminicile si-n sarbatori la biserica, ci in tot timpul anului. Am umblat oleaca, cum ar zice sucevencele mele, in cele tari straine, dar bisericile lor erau monumente, muzee, orice altceva decat lacase de cult.
Romania e frumoasa. Pentru indaratnicia omului simplu, pentru curatenia si muscatele din curtile manastirilor,pentru picturile vechi, bizantine si alungite, pentru doamna aceea cu glasul frumos, trecuta prin atatea greutati si care zambea copilareste in microbus.

Prima oprire a fost la Manastirea Dumbrava, situata la 17 km de Aiud. Mie Aiudul imi aminteste de studentie si de revelionul pe care l-am intampinat blocați intr-o gara pana când eforturile de socializare ale lui Alinut ne-au adus în cale o bătrâna ca o Sfânta Duminica. Am dormit in casa ei purtand camasa de noapte a fiicei sale, am marsaluit 10 km pana la autobusul de a doua zi si mai apoi, in varf de Apuseni, am cantat sa speriem lupii. Deci asa. Traseul a inceput potrivit formulării: "Life is a circular path".
Mânăstirea cu hramul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir e micuta, cocheta, cu multe flori si ornamente de lemn, cu bai moderne, cu un pangar plin de carti ieftine si cu maicute care se perindau prin curte ca niste naluci. A urmat Schitul de la Aiud de care-mi aduc aminte ca de un loc racoros, la capat de alee de cimitir. O cladire ciudata, din betoane, asezata de-a curmezisul unui deal (Rapa robilor) si adapostind oase si cranii ale celor prigoniti in perioada comunista. Inauntru e o senzatie de frig interior si o neputinta a mintii de a intelege cum oamenii si fiarele devin cu voie sinonime.
Mânăstirea Prislop cu hramul Sf. Ioan Teologul e locul unde am gasit o bisericuța care mie mi-a adus aminte de structura tipic moldoveneasca, desi s-ar putea foarte bine sa ma fi înșelat. E plasata intr-un fel de poenita sub paduri mari, brazdata de un suvoi rece de apa si mai ales adapostind mormantului necanonizatului părinte Arsenie Boca .

Mormantul era inconjurat de vaze de crini albi si dincolo de aceștia de multe alte felurite vase cu flori pe care pelerinii le aduceau de departe. O liniste deplina in care doar rugaminitile staruitoare ale oamenilor aveau a se avanta spre cer cu lentoare de care Oscar imi spunea odata ca e specifica arborilor in efotul lor de inaltare. Am stat o vreme acolo si asemenea Bisericii din insula Evia ce adaposteste osemintele Sf. Ioan Rusul, locul mi-a ramas in suflet. Nu cred sa fie om pe care Prislopul sa nu-l impresioneze . Si celelate morminte de maicute, cu nume ciudata, ca sfintii din calendar erau pline de flori. Daca Raiul ar fi intradevar o gradina apoi Prislop si-ar putea cere dreptul sa ocupe si el acolo, undeva, un coltisor.
Manastirea Lainici e la margine de drum. In Defileul Jiului, la 32 de km de Targu-Jiu,manastirea te intampina ca o piatra arsa de soare. Figurile sunt stalpnice, ciudate si severe facand privirea sa urce la fel cum o fac si spatiile arcuite si inalte specifice arhitecurii ortodoxe:

Manastirea Tismana a fost locul in care in cele din urma am innoptat. un fel de portal in timp apare ca din senin, desigur la modul figurat, de indata ce treci de zidurile manastirii. Seamana mai mult a cetate, dar curtile sale sunt imblanzite de oleandrii frumos mirositori. In stancile de deasupra se vad pesterile in care s-au nevoit in rugaciune calugarii de demult. Te simti mai ales mic, dar si ciudat de mandru ca esti un pui de om inrudit, chiar daca foarte de departe, cu asemenea inaintasi. Si necajit ca in afara zidurilor si a padurii de tuia de odinioara a uneia din cele mai vechi manastiri din Tara Romaneasca lumea se faramiteaza incet pe cata vreme aici aerul rece, paraul din vale, zidurile, padurea conserva nu stiu cum, umbre de voievozi.

La Targu Jiu am alegat cu Doamna Maria sa vedem Coloana Infinitului neprevazuta in itinerariu, speriate ca am putea avea nesansa de a-l rata pe Brancusi, dintr-o toana de sofer de microbus ori de organizator stresat. Le-am cules pe toate fotografic in memorie repede, cu o oarecare disperare a ceasornicului ce ne incurca.

De la Horezu mi-am luat blide care sed vertical acum pe unul din peretii bucatariei, iar la Manastirea Hurezi am stat inmarmurita o vreme in fata aripilor intrarii unde era zugravita Judecata. Cata expresivitate! Balaurul cel mare pare si acum inspaimantator, iar Dante ar fi fost suprins sa-si regaseasca chinurile in imagini ca cele de mai jos:

Foarte frumos descrie manastirea acest blog de unde am imprumutat imaginile pe care le-am reprodus aici.

La Manastirea Bistrita, Valcea, ctitorie a boierilor Craiovesti, am vazut o parte din moastele Sfantului Grigorie Decapolitul si o curioasa icoana cu sase fete. Manastirea este mai ales un loc de pelerinaj al romanismului deoarece aici a fost tiparita prima carte in limba romana, Liturghierul, precum si prima istorie universala a lui Mihail Moxa in 1620.

Curtea de Argeș e pe masura legendei. Am luat un pliant sa-l arat la scoala in vremea in care vom studia mitul jetfei pentru arta, dar imaginea printata nu va redea dantelariile de piatra pe care cred doar ca Alhambra mea mult visata le-ar putea egala.

Am dormit la Manastirea Balamuci(Sitaru) si inainte de somn am luat cuvant de invatatura de la calugarul Niculaie. In varsta de 95 de ani, vioi si cu talent la povestit, omul acesta ne-a facut sa ne rusinam intrebandu-ne daca suntem excursionisti in graba ori pelerini si ne-a invatat apoi depre bucuria recunostintei. Crucea pe care bunicii mei o faceau pe paine inainte s-o taie e doar un exemplu al unui multumesc pe care l-am pierdut. Nu e nevoie sa inventam o zi anume ca americanii, ci doar sa ne amintim, ca cerem " da-ne noua painea cea de toate zilele" ca si cum ni s-ar cuveni cu orice pret.

Înainte de Manastirea Techirghiol ne-am dus la parintele Justinian Ciubotaru care ne-a intampinat cu prajitura cu mar si gogosi. Fata lui era luminoasa si voioasa, in ciuda multor încercări pe care le are. Ne-a arata planurile unei viitoare construcții care mie mi-a parut oarecum greceasca, dar frumoasa si ne-a cantat la plecare cu duiosie ca si cum ne-ar fi adunat - copii.

La Mânăstirea Techirghiol ne-am fi dorit sa-l vedem pe parintele Arsenie Papacioc, insa dansul era bolnav. Am stat langa chilia sa pana spre intuneric si ne-am intors oarecum mahnite ca dupa o infrangerea grea. Am primit binecuvantare de drum totusi de la un alt parinte tocmai cand vremea se schimba si vantul a prins a bate cu asprime. Bisericuta mica si neagra, cu pictura pe lemn era minunata si naiva, un loc al simplitatii pe care trebuie s-o reinvatam, iar o pisica se plimba agale, netinand seama de copacii care se unduiau.

Am vazut si Manastirea Sf. Imparati Constantin si Elena,de la malul marii, langa Mangalia si iar mi-am amintit de greci si de Kazantzakis.

La Manastirea Cernica de langa Bucuresti, atestata documentar inca din anul 1608, se facea maslu si dezlegari. Mi-a fost frica si mi-a parut cel mai aspru loc din toate cele pe care le vazusem mai inainte. N-as putea spune de ce.

Manastirea Recea di Mures e o bijuterie din mozaicuri, de istorie recenta.

Apoi vremea s-a schimbat si au inceput ploile. In microbus lumea dormea, obosita. Am ajuns tarziu, mai ostenita ca niciodata dar cu sufletul plin.