Promiteam sa revin asupra caltoriei mele in Irlanda.

Am participat la un curs de formare impreuna cu inca vreo 15 personane din diferite colturi ale Europei. Am stat la aceeasi familie cu o turcoaica, Nagihan, din Izmir.

M-am intors de vreo saptamana si din vreme in vreme imi reapar in fata ochilor fragmente traite, cum de altfel cred ca e firesc, daca ai lasat in urma lucruri care te-au facut sa iesi din cochilia unei identitati prestablite. Ne nastem fiecare din noi in primul rand oameni si doar mai apoi ca Mihai, Ana, Petre, John sau mai stiu eu cum. Dincolo de orasul in sine, concertele de jazz si muzica africana la care am participat, ametitoarele si hipnoticele sedinte de shopping, cursurile propriu-zise si mult belstemata ploaie a Cork-ului mi-a ramas in minte o constatare copilaresc sociologica, daca asa ceva poate exista.
Existat intre oameni afinitati elective, bazate pe comune caracterisitici temperamentale si o misterioasa intuitie ca Celalalt iti corespunde oarecum. Simpatii evidente care dau nastere la prietenii strasnice. Ce mi s-a parut initial ciudat e faptul ca prieteniile, bisericutele s-au creat in interiorulu cursului intr-o ostentativa ignorare a datelor istorice. Eu am preferat turcii (Nagi, Tugba si Fidel), contrar lectiilor de istorie invatate in scoala primara si gimnaziala si a stereotipiilor negative de limbaj pe care le folosim ("ca doar nu esti turc, ma!") , o alta turcoaica pe care grupul nostru n-a acaparat-o, Pinar, a facut front comun cu grecoaia Georgia (si ce razboaie au dus tarile lor inainte ca memoria sa se prefaca in uitare!) , iar eu si unguroaica Ildiko am discutat deschis despre ceea ce am fost invatati sa vedem ca diferente. Probabil ca doar aflati departe, iesiti din comfortabila zona de siguranta dar de inchistare realizam ca Altul e doar un altul dintr-o multime de oameni care seamana mult mai mult decat se diferentiaza. Avem nu doar mancaruri comune ci si probleme similare. Mai ales noi din zona balcanica, dupa cate am constatat. Era la curs un fel de intr-ajutorare, nu preferentiala, ci empatica, data celor carora stiai ca te vor intelege.M-am simtit acolo cetatean al unei noi Patrii, ziceti-i voi idealiste, insa frumoase, a Omenirii.

desigur muzica implicita...

Just a few of the pictures I took while i was In Cork, Ireland. The people I met, the things I saw, the friends I made still have to wait a while till I find the proper words to describe them. A smile is enough for now.

Some poems I wrote during a staging poetry class back in Ireland.


1.
the orchard
the orchard is golden and rusty
it tastes like baked apples
it sounds like the wind blowing the Chinese bells hanged to your door
it smells like cinnamon
it looks like a rich sewed garment
it makes me feel longing and melancholic

*
2.
Wandering throught the raining city
eerie feelings surrounded me
around
the clock started to sing
hoc-hoc-hoc
endless monotony
remains of the old school days

*

3. I wish I had a magnifying glass
I wish I could see in your heart
I wish I were a clock-mender
then I would repair the lazy rhythm of your heart beatings

Open invitation, free smiles and tip-toe steps into a real Dreamland for the lovers of out of mundane activities and not at all an obsolete effort to bring back Art.
You might not like everything there but you never know unless you try it, right?