după melci...

muzica

Una din lecţiile mele favorite e "După melci" a lui Ion Barbu. În clasa a noua operele sunt grupate tematic, iar aceasta intră în primul calup prezentat mugurilor: joc şi joacă. Nu respect linia manualului şi încep anul cu Medelenii copilăriei mele şi năzdrăvăniile lui Nică dar când vine vorba de Melcii cuprinşi în manual mă domolesc şi respect canonul pentru că mi se pare o alegere fericită.

Descrierea melcului cuprinsă în descântecul iniţial o învăţăm întotdeauna pe de rost. Copiii întâi nemulţumiţi ("că nu mai suntem în generală doamna profesoara să învăţăm pe de rost!")se conformează şi se luptă cu textul pentru a-l insera în sertarele memoriei. Ora de verificare îi găseşte murmurând în barbă simultan cel care stă în picioare. La nevoie ajută: întâi speriaţi că-i văd şoptind şi apoi mărinimos când îi încurajez.
Descântecul devine al tuturor prinde formă vizuală când pe tablă le schitez Melcul. Cochilia e un "zid de var", trupul e "pui molatec", iar urma viitoarei victime e "înzeuat argint".
Merg pe rând la tablă şi descompun metafore în imagini palpabile. Andrei, taciturnul, a zâmbit luminos ca un licurici când în cele din urmă copilul, regretând gestul nechibzuit, spune într-un monolog înduioşător că şi-ar fi dorit nespus să închidă seara împreuna---el ochii, iar melcul pe rând cornul stâng şi drept. De asemenea, neaua sub formă de cozi de arpagic le stârneşte tuturor mirarea exprimată vocal.
Discutăm despre responabilitate, despre viaţă şi despre puterea creatoare a Cuvântului. Despre spuse care ne pot răni şi despre Verbul poetic.Ieşim din cochilie pe nesimţite şi noi, dar la vremea potrivită.
Pentru mine descântecul are ca şi pentru melc substanţă magică.
La sfârşit ne delectăm pentru comparaţie cu Sorcerer's Apprentice în varianta lui Mickey la Disney.