O toamna aurie ca-n povestirile lui Sadoveanu. Eu- ajutor de şerif şcolar.
Crinuţa şi piticii ei de-a 5 a nu m-au lăsat să respir o clipă. Potârnichi de copii ce aleregau ici şi colo şi care nu ştiu cum, taman când să-i cerţi te topeau cu privirile lor curate şi cu răsete de clopoţei îngereşti.
Unul din cele mai teribile locuri pe care le-am văzut. O inimă de leu la borcan (atenţie Vrajitorule din Oz!), un ou de moa, un ciudat animal cu solzi, girafe, tigrii, urşi, lupi împăiaţi peste care atârnau din văzduhuri albe de zidărie vulturi şi bufniţe, sumedenie de scoici şi cochilii uriaşe gata să ascunda un sat în caz de prăpăd, pânze colorate de fluturi, piţigoi şi colibri într-un zvîcnet împietrit al minimalului, miriapode şi fetuşi umani împărţind un spaţiu al tăcerii şi al morţii exhibiţioniste care fascinează, straniu, vizitatorul ocazional.
În adâncurile salinei din Turda, ne-am găsit muţi ca stălpii lui Lot. Câteva etaje de lemnărie care susţineau lumea de dincolo luminată glacial de becuri albe, fosforescente. Şi în mijlocul tuturor grozăviilor, printre picurii albi atârnând din tavane, barcile galbene plutind aproape melancolic pe lac. Ne-am dat "în bărci" la 120 de mestri sub pământ şi copiii au chiuit de bucurie şi curiozitate în camera ecourilor. Le-au răspuns alte 11 universuri paralele papagaliceşte şi înciudat.
Unul din cele mai teribile locuri pe care le-am văzut. O inimă de leu la borcan (atenţie Vrajitorule din Oz!), un ou de moa, un ciudat animal cu solzi, girafe, tigrii, urşi, lupi împăiaţi peste care atârnau din văzduhuri albe de zidărie vulturi şi bufniţe, sumedenie de scoici şi cochilii uriaşe gata să ascunda un sat în caz de prăpăd, pânze colorate de fluturi, piţigoi şi colibri într-un zvîcnet împietrit al minimalului, miriapode şi fetuşi umani împărţind un spaţiu al tăcerii şi al morţii exhibiţioniste care fascinează, straniu, vizitatorul ocazional.În adâncurile salinei din Turda, ne-am găsit muţi ca stălpii lui Lot. Câteva etaje de lemnărie care susţineau lumea de dincolo luminată glacial de becuri albe, fosforescente. Şi în mijlocul tuturor grozăviilor, printre picurii albi atârnând din tavane, barcile galbene plutind aproape melancolic pe lac. Ne-am dat "în bărci" la 120 de mestri sub pământ şi copiii au chiuit de bucurie şi curiozitate în camera ecourilor. Le-au răspuns alte 11 universuri paralele papagaliceşte şi înciudat.
În Cheile Turzii am realizat că excursia noastra fusese una a privirilor spre înalt de la bun început. Că cerul uneori era cer în toata puterea cuvântului şi nu stoluri de păsări împăiate ori punţi de sare pentru trecătorii zăpăciţi şi confuzi ai lumii acesteia ce trăieşte sub "domnia grabei generale".
Că pereţii de stâncă abrupţi şi toamna nu erau acolo pentru bucuria noastră, ci că noi, asemenea frunzelor, îi împodobim vremelnic. Ceea ce nu ne-a împiedicat să batem la pas poteca de pietre şi să ne simţim exploratori grozavi şi neînfricaţi. Copiii aveau obrajii rumeniţi şi picioare ostenite când spre seară ne-am întors la pătucul nostru cald şi primitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu