turul Bolognei

Sâmbătă şi duminică în loc să stau frumuşel acasă si să-mi văd de articolul al cărui dead-line expiră săptămâna asta am umblat cu alţi Erasmuşi ( sună de parcă am fi o sectă!) prin Bologna. Ghid un Erasmus mai vechi, acum avocat, care ne-a explicat cu mult umor şi pe deasupra şi-ntr-o italiană amestecată cu engleza pe alocuri istoria oraşului.

Celebru pentru cele 2 turnuri ale sale, oraşul are în realitate mult mai multe, dar ascunse ca nişte comori. Erau pe vremuri 112 pentru ca fiecare familie importantă pe vream când nu erau Mercedesuri trebuia să se laude cu ceva. Aşa că-şi construia un turn în care se retrăgeau, în vreme de răzbel, cu căţel şi purcel şi din care nu mai coborau vreme de 7-8 luni. Bine, acuma mai trebuie să vă închipuiţi şi că turnurile sunt aproape şi că noroc că n-au ferestre (mari) că s-ar vedea de acolo cum văd eu în casă la Z. la vecinii mei de peste drum într-un voyeurism neintenţionat.

De plouat ne-a plouat şi am dârdâit de-a lungul întregii excursii. La final am ajuns şi la San Luca (poza 2) de unde am coborât grabnic că, fiind spre înserat şi plouând, nu se vedea mai nimica. La Cafe de Paris organizatorii ne-au aşteptat cu pizza, paste, bere şi sangria. A fost batălie că oamenii erau înfometaţi si pe aşa vreme cu manierele acasă şi am apucat şi eu o combinaţie de 2 în 1 de paste cu sos şi fără sos.

E drept, ziceam că la San Luca n-am văut mare lucru, aşa că m-am dus cu Justas, care s-a rătăcit de noi în prima zi, duminică să imortalizăm Bologna. Şi ca să fie de neuitat am încurcat drumul şi a schimbat vreo 5 autobuse. Dar poză am. Ţâc!