Una din cele mai subtile modalitati de tortura e cea melodica. Se prinde scai de tine un refren, o inganare sonora care nu-ti mai da pace. Orasul e construit ca o palnie de gramofon, iar eu locuiesc pe buza superioara unde ajung, inainte de a se revarsa in vazduh, toate sunetele. In rest, mica urbe e linisita. Sambata oamenii dispar brusc si fac loc soarelui.
Bisericile dimprejur au renuntat la clasicele batai de toaca ori clopote si le-au inlocuit cu un adevara repertoriu. Dimineata ma trezesc cu "Desteapta-te romane". Ma destept, macar la modul propriu.
Amiaza e jucausa. Desi, daca te prinde intr-o zi proasta la munca "Hai sa dam mana cu mana" ti se pare o tachinare rautacioasa.
La vecenie vine greul. Habar nu am ce ascult. Fratele meu pune pariu ca e "Oda bucuriei". Mie nu-mi suna asa.
Ce va rog... daca printre ratacitii cititori ori printre prietenii mei fideli e vreun locuitor al orasului... spuneti-mi si mie...ce canta domnule, clopotele la vecernie?
4 comentarii:
Clopotele bat la vecernie dupa melodii pe care le simti in suflet. Poate nici nu bat, doar iti inchipui sau poate e waka-waka. :)
acu' stiu ca s-or fi modernizat, dar nu ca s-ar fi putut si mondeniza intre timp. waka-waka e un pic cam mult, totusi. insa ai dreptate cand spui ca ar trebui sa le simtim melodia in suflet.
E o tortura greu de suportat!
... dupa vreo treizeci de ani de la terminarea gradinitei :) am avut de indurat citeva citeva saptamini la rind o melodie pe care cred ca o cunosti... 'podul de piatra s-a daramat ... a venit apa si l-a luat ....'
Orice faceam nu puteam scapa. Imi suna in timpane chiar si atunci cind ascultam stirile.
si tot n-am aflat...
ah, podul!
Trimiteți un comentariu