“I never really thought she’d call. But every time I passed by the phone booth I’d stand there for a while. Maybe she’s all right and she made it back to Macao. Or maybe she just needed someone to help her through that one night. Soon after that my mother passed away and I became sailor” (character: Tide, movie: Days of being wild, director: Wong Kar Wai, year: 1991)
Textul nu se aşează nici pe departe cuminte, banal, ci meandric, ca şi cum fiecare întroarcere bruscă ar putea determina o schimbare de curs, de care însă, odată ce te-ai obişnuit cu stilul lui Wong Kar Wai, eşti conştient că nu va veni niciodată. Asemena lui Tide, personajele din filmele actestui regizor sunt întoarse cu faţa spre un trecut care le-a alunecat asemenea unui peşte printre degete. Îşi recompun parcursul ca pe un drum voluntar print-un labirint al cărui fir salvator sunt senzaţiile de o clipă şi sentimente niciodată mărturisite, alterate de memorie într-atât încât devin confuze, discordante şi paradoxale. Pe Tide nu-l interesează prezentul şi deşi se opreşte în faţa cabinei telefonice nu o face sperând că va primi un răspuns, ci pentru a retrăi un moment în care îşi imaginase că acest telefon va suna la un moment dat. Nu-şi cunoaşte semnificaţia în viaţa lui Su-Lizehn şi asta îl macină. De fapt filmul întreg vorbeşte despre o căutare de identitate, iar Tide nu este nicidecum protagonistul. E doar unul din destinele care se interesectează la un moment dat. Se face marinar, aşa cum îşi dorise mereu abia după ce nimic nu-l mai ţine legat de ţărm şi cutreieră o mare interioară melancolică şi incertă. York, protagonistul filmului, îşi împarte afecţiunea, superficial, unei serii întregi de femei pe care în cele din urmă le părăseşte. Se explică pe sine prin imaginea unei păsări care nu se poate opri din zbor până în clipa în care moare, pentru că îi lipesc picioarele pe care să poată ateriza.York îşi caută mama naturală care-l abandonase şi crede cu tărie că nu va şti pe care dintre femeile din viaţa lui a iubit-o cu adevărat până în clipa morţii, dar ajunge la concluzia că pasărea nu zburase de fapt nicioadată pentru că era moartă de la bun început. Şi comunică simplu, la capătul dilemei sale afective că se întreaba ce-o fi făcând Ea acum. Dintre cele două femei, temperamental diferite care ocupă rolul cel mai pregnant în viaţa lui York, Ea poate să fie, după cum este sugerat, Su-Lizeh , ce pe care o sedusese dăruindu-i minutul de dinainte de ora 3 pe 16 aprilie. E o poveste frumoasă de dragoste pe care merită să o urmariţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu