In ultima zi de scoala le-am citit copiilor mei de la scoala doua sau trei pagini din aceasta carte.
Am descoperit ca e inutil sa le vorbesc despre carti, daca nu le si citesc din ele. Celor mici, atunci cand invata operatiile de baza la matematica- intai le arati trei mere din care iei unul ca sa constati numeric ce ramane in urma. Asa si cu elevii. Din carti trebuie muscat pentru a prinde gustul. Au facut ochii mari si le-a placut. Cum altfel? Protagonistul e un baiat de seama lor, un mic hot neglijat de parinti care ajunge accidental pe un vas. Iar vasul urmareste nu o balena alba, ci un monstru, pe Anibalector. Da, da, stiu, v-ati prins. E o carte plina de referinte intertextuale.
Iar pustiul, odata ajuns in pestera Animalului care lectureaza, de voie de nevoie se transforma la randul sau intr-un cititor.
Cred c-am dat in mintea cititorilor de carti pentru copii. Am dat intamplator in mintea cititorilor de carti pentru copii pentru ca atunci cand mi-am cumparat cartea habar n-aveam ce continea. Cam cum i se intampla baietelului din carte. Habar n-are Pete Fortune de ce reveriile sale sunt atat de tangibile: imbraca pielea motanului, se razboieste cu niste papusi si-si face parintii sa dispara. Dar cea mai amre aventura a vietii sale incepe abia cand se indragosteste.
Stiti unde-si fac paianjenii cuiburi? Cum nu stiti? Ah, vreti sa spuneti ca paianjenii nu-si fac cuiburi. Am inteles. Dar sa stiti ca va inselati. Pin stie mai bine. Dar nu-i poate dezvalui asta decat unui prieten adevarat. Si e greu sa ai un prieten in Italia anilor 50'. Razboiul si traumele sale, neglijenta adultilor si lumea infiorator de rea in care micul Pin e nevoit sa traiasca fac din el un personaj induisator. Cuiburile de paianjen sunt inocenta sa pe care o pastreaza ca-ntr-un seif, departe de toate ororile care-l inconjoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu