Fost-am la Bucuresti

Capitala pentru mine e Cismigiul din Medelenii lui Ionel Teodoreanu, traficul aglomerat pe care-l vad mereu la televizor, o interminabila serie de vede-tute de duzina si amintirile celor doua opriri: Dealul Mitropoliei si zona Unirii (intr-o vara torida).
In rest, cateva impresii fugitive de pe bancheta masinii in drum spre mare si, in acelasi context, o sosea de centura ocolitoare si bolovanoasa pe care mi-am mancat nervii azi-vara in incercarea de a scurta drumul spre casa.
Azi dimineta m-am intors din Bucuresti. Am fost la un soi de conferinta pe Serban Voda. Am dormit leganat si zmucit pe sughituri de roti de tren intr-un vagon-cuseta, impreuna cu inca doi-trei calatori. De la unul din ei, un domn simpatic in camasa rosie, vesta gri si palarie de fetru am aflat retete apicole:
Doua lingurite de otet de mere (musai de la farmacie si nu din comert!) luate cu doua de miere si ceai pe stomacul gol pentru revigorarea organismului fiindca, de indata ce m-a vazut, m-a si etichetat- subtirica, nu zic, dar cu lipsa de calciu si trasa la fata.
Ceai de marar pentru digestie usoara si diabet.
Si rostopasca pentru..uf, am uitat!
In fine. Domnul era, cum ziceam simpatic. La a doua casatorie, inca isi amintea cu drag de bataile cu zapada ale adolescentei si meciurile vazute cu moldoveanca, prima nevasta. Ca asta noua era mai sucita. Era bine, zicea dansul, sa-mi fi luat ardeleanca. Asa i-am zis si lui nepotu', silvicultor, pe care vrea sa-l prezinte unei studente care mi-a pazit bagajele in gara. I-am si luat, fetei o prajitura, ca parea om bun. E greu cu fetele in ziua de azi. Hop-top merg sa locuiasca cu baietii. Dar copii se fac din dragoste si nu fiindca trebuie dupa ce te-ai saturat de toate.

Eu si Zitta chicoteam pe infundate, ca avea un stil à la Creanga...

In Gara de Nord am dat de o batranica aflata pe drumuri de 7 ani. Arta ca scoasa din cutie si nu mi-as fi imaginat niciodata ca doarme pe te miri unde. Zicea ca are pensie de 200 de lei, da-i lucru mare si se descurca cum nu se poate mai bine, desi tare a fost incercata in viata. A stat la nu stiu ce azil o vreme si singurul ei regret era ca acolo era caldura, dom'le!.

Acu' spera sa ajunga la Gigi, ca mult bine face el oamenilor si cine stie, poate-i face rost de un aparat auditiv. Eu am trecut cu Zitta pe langa palatul lui Gigi cel mesianic si am lungit gatul cand am vazut leii auriti.

In concluzie, am vazut Romania din tren si am acu' doua sperante: panaceul apicol ( pe care-l si incerc) plus Gigi.