Despre flăcări şi Goya

"[...]De reţinut e şi aspectul următor: în 1790 debuteză primele simptome maladive în timpul unei călătorii la Valencia, iar în 1792, la Cadiz, în casa lui Sebastián Martínez, estetul şi colecţionarul căruia îi realizase un portret, se înregistrează o criză de saturnism. Despre implicaţiile fizice şi psihice am vorbit în câteva rânduri şi în capitolul anterior demostrînd că parte din operele artistului vor transforma această disfuncţionalitate în temă artistică. Episodul modifică ireversibil modul de relaţionare al aragonezului la mediul încojurător: vajnicul, extrovertitul, bunul executant, ambiţiosul lasă loc unui om din ce în ce mai slăbit de boală, retras într-un univers auster, lipsit de sunete, cinic şi halucinant, cu pusee emotive pe care le transformă în obsesii (precum în cazul Ducesei Alba) şi fantasme ori monştri ce îi vor popula orizontul pictural. Seria de tapiserii la care lucrase până atunci va fi abandonată şi înlocuită cu picturi de mici dimensiuni pe plăcuţe metalice. Pictează acum faimoasa „Casă de nebuni” ce ne aminteşte de spaţiile claustrate şi absurde ale lui Piranesi şi tot acum sunt în lucru faimoasele Capricii. Imaginile sale picturale sunt lipsite de ornamente, iar elanul artistic se concentreză în zugrăvirea expresivă a chipurilor. Lumina învăluie cald şi viclean figurile, dînd senzaţia unei plutiri cromatice pe un fundal de regulă întunecat. Ni se pare că ele se dematerializează şi efectul vizual obţinut seamănă cu rezultatul unei încercări de a privi un obiect prin flacăra unei lumânări. Ne amintim de autoportretul artistului cu pălăria încărcată de luminări ce contrabalansau lumina artificială. Începând cu tonurile diafane şi lumina blândă a „Marchizei de Solana” (Muzeul Luvru, Paris)(a) şi până la mult mai categoricele „Sfântul Francis Borgia exorcizând”(c1 şi c2) (1788, realizat la comanda ducilor de Osuna, colecţie privată), „Un incendiu, foc de noapte” (1793, Colecţia Fisa, Madrid, pictat din proprie iniţiativă, în afara unui comision) (b),, flacăra lumânării pe care o propuneam pentru explicarea efectului de volută strălucitoare se preschimbă treptat în flacără propriu-zisă, neagră, sabatică şi mistuitoare. Un amănunt interesant e înlocuirea flăcărilor cu sânge într-una dintre variantele tabloului. La suprapunerea simbolică a acestor două elemente vom reveni în rândurile următoare.

(a) (b)
(c) (c2,detaliu )
(d)

Saturn devorându-şi copiii (d) e, pentru noi, apogeul flăcărilor negre care sfârşesc automistuindu-se. În fapt, tabloul nu are un nume dat de autor, ci de istorici, şi face parte din seria Picturilor negre, numite aşa pentru tonurile închise care alcătuiesc dominanta cromatică. Ele vor fi elaborate începând din 1819, anul în care achiziţionează Quinta del Sordo împreună cu mult mai tânăra sa însoţitoare Leocadia Weiss, cea care după moartea Josefei, i-a devenit companion. Casa surdului, numele sub care e cunoscută, nu ţine de Goya. Se pare că înaintea sa ea a aparţinut unui alt surd, mai puţin celebru decît aragonezul a cărui viaţă o urmărim în studiul prezent. O casă rectangulară, simplă, cu etaj, e locul în care Goya trăieşte la propriu în mijlocul operelor sale. Ne amintim de o fotografie frumoasă înfăţişându-l pe Brâncuşi în mijlocul sculpturilor din atelierul lui, din Montparnasse. Îngîndurat, cu mâinile şi picioarele încrucişate, se odihneşte fizic înaintea unui alt efort creativ. Lumina se ţese prin geam, în forme geometrice, deasupra fragmentelor de stîlpi împletiţi, de încercări de materializare ale infinitului. Fotografia emană un fel de linişte solemnă ce vine dintr-un efort de concentre pe care-l citim pe fruntea românului. În cazul lui Goya, o asemenea fotografie nu ar fi cu putinţă. L-am vedea mai degrabă plimbîndu-se cu paşi mărunţi şi nervoşi, reticent la lumea din afară. Are peste 70 de ani şi e în pragul celei mai puternice crize de sănătate de până atunci. Operele sale sunt pictate direct pe pereţi, ca şi cum ar fi ales să trăiască înlăuntrul lor, captiv în lumea de himere şi monştri pe care acum nu mai are puterea şi nici nu mai vrea s-o părăsească. Casa surdului devine prin contrast cu imaginea celuilalt atelier de care aminteam, o stare psihică."

Fragment în lucru