Mai e o saptamana pana plec.
Inainte drumurilor am o stare de neliniste, un fel de asteptare voioasa si neastamparata. De data asta nu e deloc asa. Mi-e frica, un fel de frica pe care n-o pot explica, frica unui catelus care se gaseste pe un postament prea inalt si care-i retine saltul. E o calatorie cu o suma prea mare de aproximatii si de necunoscute. E o perioada dedicata studiului, dar si unei cautari interioare. Presupun ca in 4 luni imi voi lamuri o parte dintre dileme, deSi multe dintre raspunsuri le intuiesc.
Cele mai multe batai de cap le-am avut si inca le am inainte de a ajunge acolo. Birocratia si o nesfarsita mare de hartii care ma sufoca. Legi inumane, interpretabile, care-mi vor lasa vara fara sursa de venit deoarece inspectoratul scolar considera ca prefectionarea continuua se plateste doar spiritual. Oameni care ma saluta cu falcile inclestate, dar si prieteni dragi pe care i-am neglijat mult in ultima perioada in incercarea de a chivernisi, ocolind iesirile in oras. Desigur, nu m-as fi gandit inainte ca a-ti vedea prietenii inseamna sa ai sufletul deschis dar si buzunarele nefluturande.
Ii voi vedea pe A. , D. si B. odata ajunsa acolo.
Ma voi simti oare straina in mijlocul lor?
Poate ar trebuie sa ma gandesc mai degraba la gradina vilei asa cum o descria Cristina: cu iepuri, fazani si flori mirositoare in seri nesfarsite.
Ce va fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu