După ce ai terminat de citit „1984”, romanul lui Orwell, îţi spui ca fiecare din restul zilelor care vor urma vei privi lumea în care trăieşti cu alţi ochi, îmblânzit şi recunoscător că variantele de fiinţare nu s-au oprit încă la universul livresc din care tocmai ai ieşit îngrozit sau cel puţin cu gândurile răvaşite.
Asta până ce descoperi că, deşi ulterioară scrierii lui Orwell, cartea lui Paul Auster are aceeaşi putere de a te reţine halucinant in mijlocul unui univers la fel de posibil dar şi la fel de terifiant.
Apărută la editura Humanitas, în 2005 „În ţara ultimelor lucruri” prezinta sub pretextul scrisorii Annei Blume o lume a vidului şi a disperării, în care încet încet se pierd toate obiectele şi toate cuvintele. Oraşul, nenumitul oraş în care ajunge Anne Blume pentru a-şi căuta fratele, va rămâne neidentificat, deşi unele surse critice spun că autorul lasă să se înţeleagă că ar fi vorba despre New York. Situat într-un viitor apocaliptic Oraşul agonizează cheltuind ultimele resurse. Moartea devine doar un bun de consum, o sursă de energie prin incinerarea cadavrelor, dar şi o afacere pentru serviciile specializate ale Clinicilor de Eutanasiere care sunt gata oricând sa sa ofere varainte ierarhizate: Călătoria de Întoarcere, Călătoria Minunilor, Călătoria de plăcere sau de ce nu, Cluburile de Asasinate. Liberilor întreprinzători le este lăsată posibilitatea de a alege varianta Salturilor în gol sau de a se înscrie în rândul Alergatorilor, cei care încearcă prin acest procedeu să elibereze într-o ultima sforţare sufletul de trup. Întreg universul în care intri prin scrisoarea Annei e unul deprimant, un univers al cuvintelor uitate care nu se mai asociaza nici unui obiect material, al unor strigăte de disperare care ştiu de la bun început că vor cădea toropite sub plasa nepăsării. Văzut cu o acuitate a simţurilor şi un simţ al microscopicului care aminteşte de vasele şi vapoarele construite in interiorul sticlelor, episodul morţii lui Isabel, prietena Annei şi a soţului acesteia e impresionant.
Nu doar permanenţa morţii în acest oraş, ci şi senzaţia de farâmiţare a timpului şi a lucrurilor va pune stăpânire pe tine de îndată ce începi să parcurgi rândurile acestei cărţi.
Şi atunci, ce anume îl îndeamnă pe un posibil cititor să aleagă de pe raft tocmai această carte?
Auster promite o lectură halucinantă, pe care vei dori s-o citeşti dintr-o răsuflare, o lectură în care pe lângă imaginile de o dezolare cumplită, lipsite de orice speranţă în care foame devine stăpânul suprem, promite oaze de duioşie nebănuite şi figuri precum cea a lui Boris Stepanovich, care în mijlocul acestui oraş care se pierde fărâmă cu fărâmă, încearcă cu un ultim efort să păstreze noţiunile care denumesc lucrurile prin istorisiri imaginate menite să menţină prin cuvânt amintirile. Nu întâmplăor înaintea marii evadări din noianul de planuri pentru viitor ale lui Boris se desprinde fragil cel al punerii in scenă a unui spectacol de magie.
Prea puţin cunoscut la noi, chiar dacă pe plan internaţional se bucura de o traducere in 23 de limbi, Auster e considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori americani in viaţă. Născut la 3 februarie 1947 în Newark, New Jersey îşi începe activiatea scriitoricească prin publicarea „Trilogiei New Yorkului” în 1987 carte care sub aparenţa povestirii cu detectivi nu se sfieşte să pună întrebări existenţiale. Este de asemenea cunoscut şi pentru The Music of Chance (1990), Leviathan (1992), Mr. Vertigo (1994) sau The Book of Illusions (2002).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu