Geometry of Silence

Ora de matematica

2012-02-01T18:53:00.006+02:00

1. Care sunt primele cuvinte care vă vin în minte când vă gândiţi la matematică?

Ferigile, desigur. Despre care am aflat mai târziu că sunt fractali, formaţiuni infinite ale universului mic, copii ai Încrengăturii Pteridophyta, mama sârmoasă a unei lumi în continuă prefacere. Ferigile, desigur pentru că ele există în 20.000 de mii de variante cel puţin egale ca număr cu momente de panică pe care le-am trăit în generală când îmi auzeam numele strigat la catalog. Fiindca trăiesc ascunse, întinzând în pământ rizomi şi-mi amintesc de degetele mele de la picioare ce atârnau peste talpa maşinii de cusut pe care o foloseam pe post de birou.

2. Întâmplări plăcute, neplăcute legate de ore şi profesori de matematică, de învăţarea matematicii.

În a şaptea aveam o profesoară subţire, cu faţa severă şi un ceas-medalion de argint pe care-l purta mereu la gât. Admiram eleganta bijuterie, pierzându-mă în reverii. Fiecare za a lanţului îmi procura delicii estetice învolburate, iar timpul se scurgea incredibil de greu, cu sincopări gălăgioase. O rumoare bruscă se isca de câte ori tabla devenea teatrul de luptă al unei noi minţi supusă încercării de a vedea, acolo unde nu se zărea decât o dâră de cretă nesigură, sfere şi conuri lamelate precum resturile unui creion ascuţit. Ceasul se apropia de câte o bancă şi vocea poruncea: La tabla! Mă umileau combustii cutanate şi inevitabila frică de a nu greşi. Fiindcă am fost învăţată să caut zecele chiar dacă, ştiam eu, doar optul sau nouăle mi s-ar fi cuvenit.

3. Aţi include matematica în grila de materii a unui liceu de filologie sau a unei clase cu profil umanist? În ce proporţie?

Cu siguranţă. Am urmat filologia şi m-am simţit de multe ori şchioapă intelectual. Era ceva, dincolo de marea de cuvinte care parcă-mi lipsea. Un fel de vâslă cu care să împart valurile cu lovituri scurte, concise, determinate. Poate de asta, matematica a rămas pentru mine în urma anilor de liceu deprivaţi de ore sănătoase de matematic, o nostalgie. Făceam cel mult trei ore pe săptămână, dar simţeam un fel de îngăduinţă superioară în profesorii care s-au perindat pe la clasa: „Lasă aşa, că vouă oricum nu vă trebuie mai mult...”

4. Aţi include studiul literaturii în grila de materii a unui liceu de matematică sau a unei clase cu profil matematic? În ce proporţie?

Cum altfel? Câte alternative de vieţuire izolăm dacă nu? Câte modele? Câte perespective narative stratificate şi sofisticate precum permutările unui rebus infinit?

5. Şi, totuşi, cât fac 2 + 2 pentru Dvs.?

O familie ideală. Cu doi puşti zglobii.

*Adrianei, pentru ancheta de la Discobolul

the Scientist & the Photographer

2012-01-14T17:25:00.005+02:00

Stateam de vorba cu un prieten seara trecuta. Despre fotografii, atmosfera, despre vise, despre timpul care nu poate fi dat inapoi. Mi-ar placea sa hoinaresc intr-o zi cu Andrei si fratele sau prin paduri cetoase la vanatoare de imagini. Ei, dar asta e o alta poveste.
Ceea ce suntem azi e suma lucrurilor trecute. Lectii de viata- fara de care azi n-am fi ce suntem.
E important sa mergem impacati inainte chiar daca, ocazional, melancolii amare ca migdalele tot ne vor mai incearca.

*Cui nu-i place Coldplay?

despre lucruri bifate si flori

2012-01-09T15:16:00.005+02:00

In urma cu ceva vreme am primit de la David si Rosemary cateva dintre plantele pe care, la intoarcerea in State, au fost nevoiti sa le lase in urma. Printre ele era si o orhidee pe care mi-o doream de mult.

N-am stiut ce culoare au florile ei pana anul trecut de Craciun. Speram totusi sa fie albe. Ei bine, orhideea mea se incapataneaza sa infloreasca numai in vreme de sarbatoare.

Anul trecut, in mod straniu, nu a facut decat o singura floare. Am privit-o in fiecare zi ca si cum fiecare bataie de gene i-ar fi putut accelera cresterea. Am ingrijit-o cu multa grija si am udat-o. Prea des.

Uneori lucrurile trebuie lasate in voia si in ritmul lor de dezvoltare. Cand insistam in a deveni parghii bruste pentru intreg universul gresim. Din prea mult entuziasm. Din lipsa de intelepciune.

Anul acesta n-am udat-o decat rar. Rezultatul: trei flori, tot in prag de Craciun, care-si cauta drumul spre lumina.

*Si fiindca veni vorba de flori, o stiti pe Georgia O'Keeffe?

Seraphim Falls (2006)

2012-01-01T22:50:00.007+02:00

Seraphim Falls ( 2006) e filmul care si-a gasit locul in mintea si-n inima mea mai tarziu decat a fost programat.

Incercam din rasputeri sa asezam lucrurile in cutiute din care sa nu se verse continutul. Sa impiedicam aripile de fluturi sa se franga in prea multa stransoare. Sa-i impiedicam sa zboare cu degete stranse-n cupole cand, in sfarsit, ni se aseaza in palma. Uneori, zborul lor nu depinde de noi. Nectaruri magice ii cheama si aripile le cresc. Gigantice. Si palmele se dovedesc a fi prea marunte pentru odihna lor. Iar noi, privim neputinciosi in urma.

Si atunci proiectam sub lupe uriase firmituri de existenta incercand sa intelegem resorturi interioare.

N-o sa intelegeti cei care va abateti pe aici, din intamplare, randurile de mai sus. Nu-i nimic. Cititi doar ce urmeaza cu atentie. Cronica filmului. Restul lasati-mi-l mie.

N-am avut niciodata nostalgia westernurilor. O fi de vina faptul ca-s fata. Ca nu tin la cai si urmariri, la pistoale si priviri incruntate sub palarii cu boruri largi, la cizme prafuite si saloane cu usi batante.

Totusi, Seraphim Falls (2006) m-a cucerit iremediabil. Am stat cu sufletul la gura asteptand deznodamantul. Am tinut cu ambii protagonisti atribuindu-le, pe rand, dreptatea fiecaruia.

Am crezut ca pricep lesne simbolistica luptei dintre ingerii cazuti (Liam Neeson si Pierce Brosnan). De la iarna si munte, la arsita si desert, invartind o lume intrega de suferinte ce se vor rascumparate. Am pasit anamnetic pana la incendiul sacrificial si am zambit amar la constatarile enigmatice ale Omului cu apa:

"That which is yours will always return to you. That which you take will always be taken from you. "

ori la schimburile echivalente ale Anjelicai Huston. Un cal pentru un glonte, un pistol pentru apa. Pentru viata. Si am iubit din tot sufletul fotografica imagine finala si cutitul ramas in urma. Lucrurile spuse. Iertarea. Orizontul unui nou inceput interior. Ca un Iona dedublat in ipostaza desertica. Despartit in Omul cu haine albe si Omul cu haine negre. Care nu e nevoit sa caute in spartura burtii sale, ci in cerul senin de deasupra.

Atitudinile le sunt diferite. Carver e convins ca "Them's just words. Ain't no God out here" fiindca sufera. Celalat- binecuvanteaza pe Dumnezeu, puterea sa, Cel care-i invata degetele sa lupte si mainile sa poarte razboi.

Filmul are carari. Vazut cu un altul s-ar fi putut sa dobandesc o noua perspectiva.

In rubrica de comentarii, daca l-ati vazut, va astept cu drag sa-mi scrieti viziunea voastra.

Va doresc

2011-12-31T10:09:00.009+02:00

ce-mi doresc si mie:
liniste,

un an plin de impliniri de toate felurile (asa cum le-a avut si Erica) *

sanatate

si putere pentru a face fata tuturor greutatilor pe care, inerent, le avem de infruntat.

La multi ani, dragii mei!

* imaginea am luat-o de pe blog-ul Ericai si-mi place nespus. Azi m-am trezit cu imaginea asta de cuib pe ape senine.

Despre Craciun...

2011-12-24T14:35:00.010+02:00

Gandeste-te ca e seara.

Licareste tacerea in minuscule inviorari insirate pe-un cordon impletit. Electric, Craciunul rasare la fiecare dintre ferestrele pe care le vad in blocul de vizavi. Sunt Mosi si stele, sunt ingeri si brazi intr-un amalgam de clipoceli portocalii si rosii si galbene.

Langa biroul cu monitorul aprins (pentru ca-mi canta Hrusca) mi-am facut molid plapand cu piepteni grabiti sa umple covorul si, desigur, prin transfer, talpile sosetelor cu ace incomode.

La fiecare sarbatoare mi-e dor. Mi-e dor de toate lucrurile neimplinite si de toate cararile neumblate. Talmacesc ca fiind lipsite de importanta sau folositoare lectii pentru suflet, mizerii care s-au strans in timp, minunandu-ma inca o data de intelepciunea calului nazdravan din "Povestea lui Harap-Alb"a lui Creanga:

"Nu te teme, ştiu eu năzdrăvănii de ale Spânului; şi să fi vrut, de demult i-aş fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-şi mai joace calul. Ce gândeşti? Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte… "

Astfel, invariabil, in momente ca acestea fac contabilitate.

Pun de o parte cate un pumn de frustrare, niste fire de grija si trag mai aproape, la piept, tot soiul de planuri, tot felul de promisiuni.

Incet-incet, imi curat gratarul de la intrarea-n suflet (si-n cinstea lui Sorescu) si sunt gata sa o iau de la capat. Imi amintesc cine sunt. Multumesc.

In Ajun e intodeauna agitatie. Si-mi place graba, oboseala si zumzaitul vesel al prietenilor mei.

Apoi,

urmeaza celelalte zile de impacare.

Sunt zilele mele, intr-o bucurie a unui intim de cochilie si rasfat.

Spiritul Craciunului trecut...

Despre plasmuiri publicitare

2011-12-15T14:36:00.002+02:00

Lectii de weekend

2011-11-27T19:21:00.003+02:00

Scriu din nou despre lucrurile pe care le-am vazut ori citit si care mi-au bucurat sufletul.
Weekendul asta adaug la colectie un interviu cu doamna Draga Olteanu Matei intr-o emisiune numita "Doamne de poveste". Am retinut simplitatea si onestitatea covarsitoare cu care povestea fragmente de viata. Asezata pe un fotoliu rosu si purtand haine albe, cu parul carunt, dar pieptanat cu grija, inspira pacea care izvoraste din oamenii care au trecut prin viata cu capul sus si au avut norocul sa-si gaseasca menirea.
Am ramas cu doua idei pe care mintea mea le macina incet a luare-aminte:
a) Ca nu trebuie sa-ti doresti niciodata mai mult decat ai nevoie pentru a fi fericit.
b) Ca unii poarta hainele pentru a-si ascunde nuditatea si altii-nulitatea.

In acelasi context al doamnelor, mi s-a intamplat sa gasesc poezia minunata a Magdei Isanos:

„E aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
Poate chiar mâine, pomii de pe-alee
Acolo unde-i vezi or să mai stee
Voioşi, în vreme ce vom putrezi.
...............................
Şi iarba asta o să mai răsară,
Iar luna tot aşa o să se plece,
Mirată, peste apa care trece-
Noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt-şi-mi pare ne-nţeles
şi trist ca nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.”

(Murim...ca mâine)

Despre liniste si acasa:

2011-11-22T19:53:00.007+02:00

plus un om care gandeste frumos

Fost-am la Bucuresti

2011-11-12T15:33:00.011+02:00

Capitala pentru mine e Cismigiul din Medelenii lui Ionel Teodoreanu, traficul aglomerat pe care-l vad mereu la televizor, o interminabila serie de vede-tute de duzina si amintirile celor doua opriri: Dealul Mitropoliei si zona Unirii (intr-o vara torida).
In rest, cateva impresii fugitive de pe bancheta masinii in drum spre mare si, in acelasi context, o sosea de centura ocolitoare si bolovanoasa pe care mi-am mancat nervii azi-vara in incercarea de a scurta drumul spre casa.
Azi dimineta m-am intors din Bucuresti. Am fost la un soi de conferinta pe Serban Voda. Am dormit leganat si zmucit pe sughituri de roti de tren intr-un vagon-cuseta, impreuna cu inca doi-trei calatori. De la unul din ei, un domn simpatic in camasa rosie, vesta gri si palarie de fetru am aflat retete apicole:
Doua lingurite de otet de mere (musai de la farmacie si nu din comert!) luate cu doua de miere si ceai pe stomacul gol pentru revigorarea organismului fiindca, de indata ce m-a vazut, m-a si etichetat- subtirica, nu zic, dar cu lipsa de calciu si trasa la fata.
Ceai de marar pentru digestie usoara si diabet.
Si rostopasca pentru..uf, am uitat!
In fine. Domnul era, cum ziceam simpatic. La a doua casatorie, inca isi amintea cu drag de bataile cu zapada ale adolescentei si meciurile vazute cu moldoveanca, prima nevasta. Ca asta noua era mai sucita. Era bine, zicea dansul, sa-mi fi luat ardeleanca. Asa i-am zis si lui nepotu', silvicultor, pe care vrea sa-l prezinte unei studente care mi-a pazit bagajele in gara. I-am si luat, fetei o prajitura, ca parea om bun. E greu cu fetele in ziua de azi. Hop-top merg sa locuiasca cu baietii. Dar copii se fac din dragoste si nu fiindca trebuie dupa ce te-ai saturat de toate.

Eu si Zitta chicoteam pe infundate, ca avea un stil à la Creanga...

In Gara de Nord am dat de o batranica aflata pe drumuri de 7 ani. Arta ca scoasa din cutie si nu mi-as fi imaginat niciodata ca doarme pe te miri unde. Zicea ca are pensie de 200 de lei, da-i lucru mare si se descurca cum nu se poate mai bine, desi tare a fost incercata in viata. A stat la nu stiu ce azil o vreme si singurul ei regret era ca acolo era caldura, dom'le!.

Acu' spera sa ajunga la Gigi, ca mult bine face el oamenilor si cine stie, poate-i face rost de un aparat auditiv. Eu am trecut cu Zitta pe langa palatul lui Gigi cel mesianic si am lungit gatul cand am vazut leii auriti.

In concluzie, am vazut Romania din tren si am acu' doua sperante: panaceul apicol ( pe care-l si incerc) plus Gigi.

Lust for life (1956)

2011-10-29T10:14:00.007+03:00

* imdb

Lust for Life (1956) este o transpunere cinematografica a biografiei artistului Vincent van Gogh.

Nu este primul film pe acesta tema pe care l-am vazut, dar este o alegere minunata:

ii revezi pe Kirk Douglas (Vincent) si Anthony Quinn (Paul Gauguin) tineri si plini de patos,

esti ghidat prin poiesisul, inflorirea, operelor artistului mai ceva ca intr-o vizita la un muzeu digital (pentru mine elocventa in acest sens e ultima imagine a filmului construita pe sistemul unui puzzle imens, cu piese contrastante in auriul si albastrul specific pictorului) si totusi,

in film decorul nu e unul agresiv, ci dimpotriva, culorile sunt oarecum mute, nedistonante, incat mie mi-au dat impresia ca personajele ies in afara ca acele decupari din cartile moderne de povesti.

In plus, filmul nu are deraieri biografice majore, accentul e pus pe drama interna a eroului, pe obsesie, iar gestul care se reitereaza e acoperirea fetei cu mainile ca ultima incercare de respingere a unei lumi ostile.

E omul surprins in film, nu umanitatea. Asta pentru ca exista si alte perspective.

Pe Martin Scorsese l-am vazut in Visele lui Akira Kurosawa (1990) interpretand acelasi rol al pictorului Van Gogh, dar acolo totul e o nebunie stranie de suprapuneri apocaliptice. E o altfel de drama, globala, a unei umanitati care se disipeaza incet in propria mare de nepasare.

Cantecul din taxiul de noaptea asta.....

2011-10-27T22:38:00.005+03:00

De cele mai multe ori cantecele din taxi se lipesc de mine, condesand ca substanta toate gandurile pe care nu trebuie sa le verbalizez. Soferul nu ma intreaba nimic si eu ma uit pierduta pe geam rememorand diverse lucruri stupide.

Antonio Ysursa

2011-10-15T11:29:00.006+03:00

Ce vede Antonio.......

Si un cantec dulce-amarui (numai pentru mine) :

Citrus landmark

2011-10-10T16:01:00.009+03:00

RC m-a rugat sa-l ajut cu o idee pentru decorarea locuintei sale. L-am intrebat ce doreste si mi-a banguit o lista de tipul: sobru, simplu, aer.....

Eu am vazut lucrurile in albastru si negru. Mai exact: 3 pereti intr-o nuanta de albastru deschis, cu efect de marire a spatiului personal (desi nuanta aleasa ar putea parea mai rece si neiertat de masculina), iar al patrulea intr-un albastru mai intens (vorbim de peretele asezat in spatele canapelei). In rest, mobila neagra cu picioare metalice, finisaje geometrice si minimale plus o bruma de decoratiuni interioare: lamai galbene, o perna mica (tot galbena) sau eventual o lampa industriala in aceeasi culoare coborand lung din tavan deasupra unei masute de cafea, cateva plante, o bibilioteca plina de carti menite sa anime camera si eventual un tablou colorat.
Fiindca nu am program specializat si doar ma joc cu ideile, neavand pretentia ca sunt justificat estetice sau in concordanta cu opiniile unei scoli de design am iscodit urmatoarele imagini (cu ajutorul unui program virtual). N-am avut chiar toate elementele pe care mi le doream la indemana (lamai, un tablou urias, lampa, un bambus si n-am putut alege albastru deschis din start pentru 3 pereti, ci doar pentru unul), dar eu zic ca n-a iesit chiar asa de rau. Ma framanta totusi peretele care pare destul de gol..

* de aici

The very thought of you

2011-10-05T21:37:00.007+03:00

Pentru seri melancolice. Octombrie.

Poze din Polonia

2011-09-29T19:33:00.004+03:00

Proiectul scolar multilateral Comenius:

Am pornit intr-o calatorie obositoare spre Polonia. Nu-i la capatul celalalt al pamantului dar noua, mie si Cameliei, asa ni s-a parut. Am asteptat ore in sir in Varsovia avionul spre Katowice. Dupa primele 7 ore (o legatura teribil de proasta) aveam deja senzatia ca am copilarit in sala de asteptare. In fine, calatoria in ansamblu a fost cu multe peripetii.

Am vazut o Polonie frumoasa, cu orase ca de turta dulce (Cracovia) in care sper sa ma intorc peste ani cu omul meu de mana. Am vazut o Polonie curata, primitoare, cu respect pentru spatiile verzi. O Polonie incarcata de istorie.

O Polonie moderna, agitata. O Varsovie pe fuga.Am intalnit oameni frumosi si cu sufletele deschise. Ne-am imprietenit cu turcii, portughezii si polonezii din celelalte scoli participante. Am pus la punct proiectul, am croit planuri de viitor.

Ne-am uitat peste umar, in urma. La Auschwitz am ramas pe ganduri cutremurati de paradoxul fiintei umane, in care zace deopotriva atata intuneric si atata lumina.

Cu Nuno, portughezul, m-am simtit ca acasa. Sunt oameni langa care stingherul dispare in favoarea unor similaritati temperamentale si a unor preocupari comune ce leaga, strans, firele unei incipiente prietenii.

Am fost turisti, calatori cu sufletul si oameni in delegatie. De toate pe rand.

Sunt un om viu

2011-09-09T17:41:00.003+03:00

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

(Nichita Stanescu, Sunt un om viu)

*poza apatine lui nikolinelr

broken...

2011-09-05T18:56:00.002+03:00

And we had such a lovely summer!

I am

2011-08-29T15:57:00.001+03:00

Uneori plecam prea devreme...

2011-08-19T14:32:00.002+03:00

Pentru ca o buna prietena si-a pierdut fratele.

Era de aceeasi varsta cu fratele meu.

Dumnezeu sa-l odihneasca.

Filme

2011-08-09T11:12:00.006+03:00

Filme pe care le-am vazut sau pe care intentionez sa le vad in viitorul apropiat:

1. Rear Window (1954)
2. Blue Valentine (2010)
3. Revolutionary Road (2008)
4. Two lovers (2008)
5. Mar adentro (2004)
6. Le scaphandre et le papillon(2007)
7. Little Children (2006)
8. Into the Wild (2007)
9. Il y a longtemps que je t'aime (2008)
10. North by Northwest (1959)
11. (500) days of summer (2009)>

Rick Mereki- a trip of a lifetime

2011-08-06T09:49:00.003+03:00

MOVE from Rick Mereki on Vimeo.

LEARN from Rick Mereki on Vimeo.

EAT from Rick Mereki on Vimeo.

You'll find info below each video on Rick's page.

Love?

2011-07-31T20:53:00.008+03:00

Am vazut ieri, impreuna cu Se, un film. Genul acela de film care te lasa cu intrebari, cu ganduri razlete care se ivesc pe neasteptate ore, zile, saptamani mai tarziu.
Two lovers (2008) e povestea fiecaruia dintre noi. Cautam iubirea care ne mistuie, care ne arunca in haul celor mai teribile nefericiri, dar care salveaza, intr-o singura clipa de plenitudine, o intreaga existenta.
Uneori, raniti si suferinzi renuntam sa mai urmarim himere, insa alteori, ne incapatanam ca niste narcomani sa ne sinucidem incet.

Exista in film si un alt fel de iubire. Iubirea-manusa, confortabila, casnica, tandra, care creste in timp asemenea unui copacel. Unii ar vedea tipul acesta de iubire ca un fel de compromis. Din punctul meu de vedere, e cat se poate de departe de aceasta acceptiune. E mai degraba o vibratie egala, armonioasa a unei identitati de cuplu asumate. E sansa unei redescoperiri si regenerari continue pe care primul tip de iubire il rateaza prin asezarea pe soclu.

Ce zic altii:

Constantin Noica catre tanarul indragostit Andrei Plesu

Vezi mai multe video din cultura

coloana sonora (1)

2011-07-27T20:21:00.003+03:00

Cautam melodia din Days of being wild. E un film la care ma intorc uneori. Nu stiu de ce.

Tomasz, Adam, Greg

2011-07-25T19:30:00.008+03:00

Joia trecuta am avut musafiri:

3 polonezi aflati in concediu care s-au hotarat sa nu leneveasca, ci sa colinde Europa pe bicicleta.

M-au anuntat ca sosesc in 22, insa au sosit pe 21. Mi-au trimis un sms hlizit in care-mi marturiseau ca au pedalat mai repede decat se asteptau (mai ales ca-i mana furtuna din spate).

Eu, stiind ca vin abia peste o zi, colindam Clujul.

M-a oprit din hoinareala telefonul Loredanei, buna mea prietena.

"Sunt in fata blocului tau cu 3 polonezi. Intrebau de S. si m-am gandit ca numai tu poti fi. Asa ca am venit cu ei. Stam aici"

Mi-am alertat familia: sa mearga sa deschida usa, sa nu tinem in strada bietii calatori!

Si-au spalat hainele, s-au odihnit si cand am ajuns acasa sufrageria era plina de zambete.

Ce m-a mirat foarte e cum de, in oraselul meu de 70.000 de locuitori, primul omul pe care s-au gandit sa-l intrebe cum sa ma gaseasca a fost tocmai Loredana. O coincidenta frumoasa sau o intarire a faptului ca nimic nu e intamplator.

Malta (2)

2011-07-18T12:40:00.007+03:00

Primele poze. Miroase a vacanta, nu a cautare inversunata de locuri de munca si totusi sunt intre putinele poze relaxate.

Malta (1)

2011-07-11T12:51:00.006+03:00

Fratele meu e in Malta. Isi cauta o slujba de vara.
In spatele cladirii unde si-a inchiriat un apartament creste un lamai.

N-am reusit sa-l vad fiindca semnalul wireless se pierde cand incearca sa mute notebookul. Perspectiva nu seamana deloc cu cea din The Rear Window a lui Hitchcock: invaziva si spectaculara. Are insa in comun limitarea fizica.
Asa ca tot ce imi ramane e sa mi-l imaginez:
umbrind ziduri albe si dansand gratios in adierea brizei.
Marea e la trei minute. Aud freamatul valurilor si vad sclipind in soare umeri de turisti abia iesiti din valuri.

imaginea

lecturi de vacanta (1)

2011-07-07T12:47:00.002+03:00

Stephanie Faul - Ghidul xenofobului. Americanii

Bac. Vulpea pe skateboard

2011-07-05T17:06:00.012+03:00

Pe desktop am un folder numit "things I like" (Lucruri care-mi plac): un fel de plasa de fluturi pentru fotografii, desene, imagini cu proiecte de case ori diferite chitibusuri colorate din gradina virtualului.
Asta pentru ca am nevoie constanta de impulsuri estetice ori motivationale.

Zilele trecute am dat de o vulpe. Cea de mai sus. O vulpe pe un skateboard, in plina echilibristica. Mi-a placut, ergo am adaugat-o la colectie.

Zilele astea m-am trezit prinsa intr-un valmasag de discutii despre Bac. Toti isi dau cu parerea si constat ca, scriind despre asta, nici eu nu-s mai de soi. Dar discutiile astea de la Tv, articolele din ziare sunt taman ca si vulpea mea. Fara sens - atata vreme cat avantul e prea mare si elementele nu se potrivesc.

Am stat de vorba cu elevi care recunosc deschis ca: n-au invatat, au copiat, si-ar fi dorit note mai mari, se simt nedreptatiti, se bucura ca l-au luat, ii stiu pe altii care au luat note mai mari pe nedrept, daca ar mai avea o sansa s-ar apuca de invatat, se mira foarte, plang, zambesc. Ca si oamenii mari au pareri si trairi de cele mai felurite.

Am corectat lucrari. 94 (ca sa dau un numar exact). Din ele 5 sau 6 au avut note peste 9. Vreo 10 erau de 7-8. Cele mai multe de 5-6, vreo 7 sub 4.

Te gandesti mult la copilul de dincolo de randurile scrise.
Ii vrei binele, dar te impiedici de un gard cu sarma ghimpata construit pe lipsa de logica, pe parcurgerea superficiala si in graba a materiei in ultima luna de scoala. Ca se vede.
Incerci sa ramai obiectiv. Nu te poti abtine sa nu faci comparatia intre putinele lucrari cu fraze elaborate, trimiteri intertextuale si cele in care ti se cere un 6. (Un domn se vroia agent de vanzari si, in loc sa trateze subiectul doi, mi-a scris cu multumiri anticipate si respectele mele cu tot ca-si doreste sa am inima buna.)

Stii ca esti om. Ca cei care corecteaza sunt oameni si nu masinarii. Ca existenta unui barem nu anuleaza perspectivele multiple. Ca daca tu respecti baremul si nu punctezi paginile pline de lucruri care nu s-au cerut, asta nu inseamna ca altul, indiferent sau darnic, nu va puncta acelasi subiect doar fiindca "s-a straduit bietul si tot a scris ceva".

Si mai stii ca cei ce vor comenta ulterior te vor arata cu degetul si vor spune ca, in general, profesorii nu-si mai fac treaba---> de asta sunt toate cum sunt. Te doare cand generalizeaza. Tu mergi in fata lor cu sufletul deschis, indemnandu-i mereu sa citeasca.
"daca noi nu ne stresam, dumneavoastra de ce va stresati? " au chicotit unii din primele banci.
"dumneavoastra sa-i invatati materia, nu sa-i faceti oameni- ca de asta ne ocupam noi"
mi-au zis la sedinta parintii intorsi care de pe unde, din cele Spanii calde.

E complicat. Unde-i vina? In fiecare din noi, vulpile. Degeaba facem echilibristica.

cu un an in urma ziceam...

cand am nevoie de inspiratie,

2011-06-21T16:39:00.002+03:00

cand am nevoie de pace,
cand am nevoie sa ma regasesc in lucrurile frumoase,
privesc prin ochii altora:

ascult
si toti si toate raman in urma ca si cum m-a retrage intr-un nest-rest.

Despre suricate

2011-05-26T08:54:00.004+03:00

Filmul de mai sus a fost bucuria zilei mele de ieri.
Sensibil si frumos narat de Paul Newman, el prezinta istoria lui Kolo, un puiut de suricate, in drumul sau spre maturizare. E istoria unei familii cu micile victorii si dramele sale.
E asteptarea furtunii care aduce viata in desertul Kalahari si emotia pe care o traim alaturi de puiul ratacit. E sacrificiul fratern si sansa unei noi zile.

Mi-a placut mult de tot altruismul micutelor fiinte si n-am putut sa nu ma gandesc la oameni si rautatea lor gratuita, mi-au placut gesturile tandre ale plapandelor vietuitoare care dormeau imbratisate, portocaliul imens al desertului si senzatia de ansamblua filmului care te face sa crezi ca participi la cea mai mare aventura.

Haunting videos (and songs)

2011-05-09T14:06:00.006+03:00

Sunt cateva videoclipuri muzicale pe care le gasesc grozave pentru modul in care imbina sintestezic ilustratia grafica (ori colajul fotografic), versurile si melodia in sine.

Postez mai jos cateva exemple:

1. Origin of Love (un fel de explicare simplificata a conceptelor platoniciene. Mie-mi suna ca un tipat scurt si tragic ori ca o furie potolita mult prea devreme. Imaginile sunt la limita dintre sensibil si grotesc.)

2. Day is Done (nu stiu ceva care sa sune mai melancolic. Un fel de ploaie marunta in cadenta obsedanta.)

3. Brothers in Arms. Fara comentarii. Ma gandesc cum ar arata insa desenat Sounds of Silence.

4. Teardrop in varianta asta. O stare alterata a constiintei. Ah, imi place si Crazy !

5.Winter Rose. Tot transa. De data asta una senzuala.

6. Rain. Ori cand iubirea nu e neaparat implinita:

7. Si vocea blanda din I cried for you:

8. Si
Natural Blues:

gata.

And then my heart with pleasure fills, And dances with the daffodils.

2011-05-04T11:22:00.007+03:00

And then my heart with pleasure fills,
And dances with the daffodils.

William Wordsworth (1770-1850)

In gradina bunicii cresc in fiecare primavara razlete smocuri verzi ale caror varfuri nasc stele cu mijloc de curcubee.

Parfumul narciselor albe e persistent si concret si imi insoteste copilaria.

In schimb, narcisele galbene sunt pentru mine inevitabil legate de poezia lui Wordsworth, poezie pe care am studiat-o in liceu.

Cu esente prafoase, de pulbere scaldata in lumina, ele se plaseaza intr-un spatiu mental, al scriiturii, al trairii sentimentale. Narcisele galbene sunt emotie si infrigurare. Sunt peisaje din filme de dragoste (Big Fish), sunt fragmente de vis.

Sunt nalucile noptii ce a trecut si surasul meu de dimineata.

Who said that poetry is dead?

2011-04-20T21:48:00.001+03:00

De Florii...

2011-04-17T16:50:00.004+03:00

Cali-flower,
originally uploaded by cotigchez.

Sarbatoarea Floriilor e una din cel mai frumoase sarbatori crestinesti:
pentru ca rupem sirul rugaciunilor la vreme de necaz si primim pur si simplu, cu bucurie copilareasca, intrarea Domnului in Ierusalim.

Suntem optimisti, deschisi si frumosi intocmai ca florile pe care le oferim celor dragi: Crinutelor, Florinilor, Margaretelor, Vioricilor si Viorelelor....

E vremea pomilor infloriti si a narciselor, a toporasilor si a lalelelor care umplu aerul de miresme ce nu pot fi concurate de nicun scump parfum,

a matisorilor din firele de salcie primite la iesirea din biserica ce ne vor feri de rele in vreme de furtuna,

a superstitiilor din abundenta (catam vremea prevestitoare a Sarbatorilor pascale, ne ferim sa ne spalam parul pentru a nu albi ca pomii si dam pomeni pentru odihna sufletelor trecute in lumea de dincolo).

Pentru ca, dincolo de toate, ne innoim, ne regeneram sufletele si ne promitem inca o data ca vom fi fericiti.

foto-grafie

2011-03-31T00:10:00.004+03:00

buburuza,
originally uploaded by naeledra_anomis.

Andrei isi vinde aparatele foto. Preturile sunt bune, motivatia e misterioasa.
M-am gandit ca are nevoie de o pauza sau ca poate isi ia altele mai de soi.

Trebuie sa fie mai mult de un an de cand n-am mai facut poze. Am realizat abia zilele astea cat de mult a trecut.

La intoarcerea de la Bologna aparatul a refuzat cu obstinatie sa se mai deschida ca si cum si-ar fi spus ca m-a slujit destul. E batran si plin de julituri care nu se mai vindeca. O vreme simteam ca-mi lipseste ceva. Ma obisnuisem sa vad lumea proiectata pe un fundal difuz, dar estetic, de aer care se topeste. Sa o fortez sa renunte la simetrii voluntare. Sa o asez in conuri de umbra si sa-i explorez microscopic firicele care vibreaza.

Deocamdata mi-e bine asa. Doar ca se face ca zilele astea (dupa examen) mi s-a recomandat sa citesc despre teoria pictorialista.

Asa ca ma trezesc prin nou, cel putin teoretic, printre fotografii care tin de modificarea estetica, de subiectivism.

Pentru curiosi...

2 s-au dus. A ramas unul.

2011-03-29T14:53:00.000+03:00

In loc de poster motivational:

Fiindca inainte - lung drum s-asterne....

nights of silence

2011-03-17T23:04:00.000+02:00

"I am sitting here reading a poet. There are a great number of people
in the room but one doesn't notice them. They're inside the books.
Sometimes they move about in the pages like people turning over in their sleep between two dreams.

Ah, how good it is being among people who are reading.

Why aren't they always like this? You can go up to one of them and gently touch him: he doesn't feel a thing. And if,

when you stand up you bump against someone next to you and you apologise, he gives a nod towards where he hears your voice coming from, his face turns towards you and he doesn't see you, and his hair is like the hair of someone asleep. How good that feels. And I am sitting here and I have a poet. What a fate."

(The Notebooks of Malte Laurids Brigge, Rainer Maria Rilke )

follow the yellow brick road

Japan !

2011-03-14T19:13:00.001+02:00

Japan !,
originally uploaded by ♪ Naωaƒy ♪.

Those on Flickr have this emotional support campaign through photos.

I particularly like this photo because I think that prayers are never enough.

.......*..

2011-03-10T12:44:00.000+02:00

"Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate..." (Cel ce citeşte, R.M. Rilke)

3 generatii de femei

2011-03-07T16:17:00.000+02:00

(pe linie materna)
3 generatii
de oameni care sunt capabili sa scrie- in orice moment- retete detaliate
pentru toate nimicurile care te inconjoara,
de oameni care simt ca lucrurile au mersul lor,
dar ca asta nu inseamna defel ca trebuie sa renunte
la ideea de a reconstrui lumea
conform propriei dorinte,
de oameni care-si poarta lumina pe chipuri
si fragilitatea
in bataile pline de dragoste ale inimii.

Pentru ca maine e a 8 a zi din martie.

Grafologie

2011-02-20T15:12:00.000+02:00

Citesc in timpul unui semestru sute de lucrari, teze, copiute sau insemnari. La inceput mi-era greu sa disting ceva in haosul de picioroange subtiri si bucle intinse pe hartie. Apoi m-am obisnuit. Citesc cu usurinta si uneori scrisul cheama, de la prima litera, in fata mea chipul copilului care se asterne suspinand, infricosat ori zglobiu pe hartie.
Azi a fost randul meu. M-a citit un robot standard si mi-a spus ca o ghicitoare vicleana ceea ce transpare din urmele mele lasate in imparatia de hartie.

Iaca mai jos:

S. is moderately outgoing. Her emotions are stirred by sympathy and heart rendering stories. In fact, she can be kind, friendly, affectionate and considerate of others. She has the ability to put herself into the other person's shoes.

S. will be somewhat moody, with highs and lows. Sometimes she will be happy, the next day she might be sad. She has the unique ability to get along equally well with what psychology calls introverts and extroverts. This is because she is in between. Psychology calls S. an ambivert. She understands the needs of both types. Although they get along, she will not tolerate anyone that is too "far out." She doesn't sway too far one way or the other.

When convincing her to buy a product or an idea, a heart rendering story could mean a great deal to her. She puts herself in the same situation as the person in the story, yet she will not buy anything that seems overly impractical or illogical. S. is an expressive person. She outwardly shows her emotions. She may even show traces of tears when hearing a sad story.

S. is a "middle-of-the-roader," politically as well as logically. She weighs both sides of an issue, sits on the fence, and then will decide when she finally has to. She basically doesn't relate to any far out ideas and usually won't go to the extreme on any issue.

People that write their letters in an average height and average size are moderate in their ability to interact socially. According to the data input, S. doesn't write too large or too small, indicating a balanced ability to be social and interact with others.

S. will be candid and direct when expressing her opinion. She will tell them what she thinks if they ask for it, whether they like it or not. So, if they don't really want her opinion, don't ask for it!

S. can be defiant. She sometimes has the attitude that if someone doesn't like it the way she is doing it, then they can just "go to hell!" This trait may reveal itself in a rebellious nature that is always ready to resist forces which she thinks are infringing upon her freedom of action.

In reference to S.'s mental abilities, she has a very investigating and creating mind. She investigates projects rapidly because she is curious about many things. She gets involved in many projects that seem good at the beginning, but she soon must slow down and look at all the angles. She probably gets too many things going at once. When S. slows down, then she becomes more creative than before. Since it takes time to be creative, she must slow down to do it. She then decides what projects she has time to finish. Thus she finishes at a slower pace than when she started the project.

She has the best of two kinds of minds. One is the quick investigating mind. The other is the creative mind. Her mind thinks quick and rapidly in the investigative mode. She can learn quicker, investigate more, and think faster. S. can then switch into her low gear. When she is in the slower mode, she can be creative, remember longer and stack facts in a logical manner. She is more logical this way and can climb mental mountains with a much better grip.

S. is capable of seeing far into the future. She plans two, three, even ten years in advance. S. has high goals and can literally see them being reached. She is very self-confident and has a high self-esteem. S. will reach whatever level of success she desires.

S. has the self-concept that is possessed by less than two percent of the population. That two percent contains the most successful people in the world. When a person has a high self-esteem, she frees herself to achieve an unlimited world of success. S. has achieved this frame of mind. Congratulations. She has the self-confidence to take great risk, thus reaping the rewards. If she does fail, it doesn't break her confidence. She knows she can do it! In retrospect of our research, this trait is one of the most desirable to possess, because it releases the writer to achieve her full potential. We recommend everyone raise their self-esteem to this level.

S. is sarcastic. This is a defense mechanism designed to protect her ego when she feels hurt. She pokes people harder than she gets poked. These sarcastic remarks can be very funny. They can also be harsh, bitter, and caustic at the same time.

S. has a temper. She uses this as a defense mechanism when she doesn't understand how to handle a situation. Temper is a hostile trait used to protect the ego. Temper can be a negative personality trait in the eyes of those around her.

S. is very self-sufficient. She is trying not to need anyone. She is capable of making it on her own. She probably wants and enjoys people, but she doesn't "need" them. She can be a loner.

For a graphologist, the spacing on the page reflects the writer's attitude toward their own world and relationship to things in his or her own space. If the inputted data was correct S. has left lots of white space on the left side of the paper. S. fills up the rest of the page in a normal fashion. If this is true, then S. has a healthy relationship to the past and is ready to move on. The right side of the page represents the future and S. is ready and willing to get started living now and planning for the future. S. would like to leave the past behind and move on.

* from here

when fashion is elsewere

2011-02-08T11:02:00.001+02:00

Nu ma pricep la moda. Imi plac lucrurile comode, fara farfastacuri si subtil feminine. Imi plac rochitele de toate tipurile, chiar daca un prim impuls ma face sa aleg din dulap tot vechea pereche de jeansi.
Delicatetea unu pandantiv de curat roz, volutele subtiri ale unei camasi, un nasture metalic care seamana cu o mica bijuterie sunt detalii suficiente pentru un gust care, la prima vedere poate parea destul de sters, clasic.

In mare stiu ce mi se potriveste, ce nuante si ce haine ma pun in valoare. Teoretic stau foarte bine. Unul din documentele pe care le-am salvat pe desktop, ca sa-mi fie de neocolit ochiului, imi recomanda asa: nuante de morcov, verniluri ori bejuri de ostasi pierduti prin desert, pete de albastru intens care echilibreaza si provoaca rozurile prafoase ori delicioasele tonuri ciocolatii.

Warm Autumn Color Palette:

Eyes: Brown, olive green, or dark hazel.
Hair: Medium golden brown, red, auburn, or deep golden blonde.
Skin: Bronze, golden beige, ivory, or warm beige. May have freckles.

Best colors for Warm Autumns:

Imi place sa citesc despre ce se poarta - pe blogurile de profil- ori sa vad imagini ce surprind tendintele in plina strada, acolo unde moda devine un organism viu, creativ. Desigur, unele sunt inventive si atat, dar ochiului meu ii ofera provocarea estetica necesara, desfatarea de a ma afla inaintea unei reordonari de canoane.

Mi-a placut fotografia de mai sus. Razvratita in tipare, in puntilede legatura, dar calda, subtila si melancolica, evocand un trecut pretios.

* original photo from here and the website here

Il était une fois... les technologies du passé.

2011-02-01T17:51:00.000+02:00

Cand Haruki l-a intalnit pe Ushi

2011-01-25T18:11:00.000+02:00

Haruki e trandafirul meu japonez.

Ushi e un hoinar serafic.

De vreo 3 ani si jumatate cel din urma il propovaduieste pe Diogene. Umbla liber, poarta cu el muzica si zambetul de japonez simpatic.

A fost dat si la televizor. Lucru mare si paradoxal fiindca Ushi are o repulsie aproape totala de orice tip de inregimentare digitala. N-are Facebook si telefon. N-are nici macar, contrar etichetei asiatice, aparat de fotografiat.

Are insa blog. Caci omului care nu-si masoara pasii ii e drag sa scrie. Despre oameni niciodata numai de bine. Ei devin abstracti ori generatori de trairi profund personale. Iar Ushi devine ursuz cand ii sunt adresate intrebarile standard care de la o vreme au inceput sa-l oboseasca: de ce umbli? pana cand? care e filosofia dindaratul acestei preumblari? cine te asteapta la capat de drum? si mai ales pe cine ai lasat acasa?

Se bucura insa cand asculta alturi de tine muzica pe care nu o cunoaste si cand mananca bine. Contopeste un trecut nostalgic cu perceptii fine, de anemona, ale starilor prezente.

Urmele sale pe zapada tin de bucuria pe care a avut-o cand a primit de la Liviu o umbrela de drum, de curiozitatea si inciudatul efort de a canta la pasarea de lut pe are o am acasa, de mirarea din ochii sai urmarindu-l pe Mircea cum leaga franghii de catarat si de inca niste lucruri marunte:

imi scria ca ma misc ca si cum as dansa incetinel.

am concluzionat nefericiti ca nu exista cantece despre paduri,

l-a salutat pe Haruki si a repetat multiplu cuvantul soothing pe care dictionarul sau de buzunar i l-a confirmat ferm in timpul unei discutii la masa de seara.

* photo from here
and her blog

two thousand seconds left in today's class

2011-01-09T22:31:00.001+02:00

two thousand seconds left in today's class,
originally uploaded by H.L.I.T..

go back on the memory's path till your school years

till the time your mouth drooped sadly every time the teacher recalled that there is something else to add

and each new word

did nothing else but add a few more centimeters to the imaginary fence

blinding the view of the garden

oh, how exhausting could it be to count over and over the misleading shadows cast by the leaves of the apple tree

to hold your breath every time

the transparent spider menaced to stop on the curly head from the front seat

to feel through all your body the tickling of the bell ready to sing!

thoughts are hidden in the walls and the old desks wearing coats of layered pen drawings

and in the huge vanilla coloured door

but you know:

you will try to grasp some of them years from now on

when melancholy will carry your steps in the former school

as if you will be trying to get back

a long time lent rhythm of tick-tock heart beating.

* the whole witty and wonderful set here

2011: a new year cannot start without music.Or new things.

2011-01-03T21:11:00.000+02:00

Gorillaz - Empire Ants ft. Little Dragon

Well, it goes like this. I was checking attm's photos today like I usually do cause she's my far away friend and I stumbled upon her new year's resolution. Last year she decided to breathe and I decided to fall in love. I know, one cannot plan this but I think we both completed the task successfully. My story went wrong, but that's a thing in the past now that we are in 2011.
This year I promised myself to try new things. It started ok cause yesterday I woke up early in the morning and put on the ski boots and the rest of the gear that I borrowed from Dan. (did I mention that we were in Belis, a wonderful place about 100 km away from Z.?) Plenty of snow and lots of fear. I never tried this before.
A few gracious bruises and the happy beginning of a new year.

La multi ani, prieteni!

Viflaim (Craciunul interpretat)

2010-12-26T10:56:00.001+02:00

Ultimele zile de scoala au fost fantomatice. Copiii lipseau din banci pe motive premonitorii (va veni vacanta curand si poate ar fi bine sa-i mergem inainte cu obraji rosii si inchipuite raceli).

Strazile s-au transformat in furnicare cu activitate sporita, dar complet haotica, manate de singurul verb valabil pre-festiv: "a acumula". O isterie generalizata in fata fiecarei tejghele de magazin ori supermarket, o lume nebuna alergand de colo colo, un zgomot infernal de claxoane si soferi furiosi, zloata si brate obosite de sacose mult prea pline pentru nevoia stomacala. Un cosmar. Cosmarul de dinaintea Craciunului pe o strada Elm elastica.
Elastica fiindca dupa roboteala din bucatarii, dupa evacuarea in vazduh a mirosului de uleiuri pentru prajeala, a fumului pentru imbibarea controlata a carnurilor cu o seara inainte -- s-a facut linisite.

Am iesit cu NG, venita din lumea ordonata de dincolo de granite, in urbea ostenita. Pe strazi nicio tipenie de om. Nimic. Blocurile spalacite si patratoase ce marginesc lungul bluevard al orasului n-au mai cuprins in albia pe care o descriu niciunun sunet. O rapire extraterestra- in masa- ar fi fost cea mai la indemana explicatie.
M-am inselat desigur. De dimineata m-a trezit rapitul frenetic de tobe al ursarilor plecati sa imparta ritmul de jungla urbana. Apoi o avalansa de mesaje telefonice manifestate prin zgomote acute de atentionare. Imi grabeau Craciunul tot asa dupa cum prinsi intr-o cursa infernala ei se grabeau sa-si regaseasca obarsia in cochilia-masina supraincarcata de bagaje comestibile.
Cu ochii la ceas am pregatit platourile, am aspirat in pripa si am negociat in nenumarate randuri, tot la telefon, locul de unde pornim cu colindul.

Desigur, au intarziat, am zacut, ne-am recules, ne-am ghiftuit si iar am plecat mormaind colindele traditionale. Asta a fost frumos. Ca oamenii zambeau dispusi sa lafaiasca pe canapeaua prietenului, pe scaunele pe care acesta le avea in dotare, cu mainile intinse deasupra prajiturilor, organizati in comitete de jurizare competente si binevoitoare.
Am sfarsit spre dimineti, cu ochii pe jumatate inchisi, cu voci ragusite si cu multa nevoie de somn.

A doua zi biserica, reintalnirea cu familia si noaptea in care aerul era intesat de voci de colindatori. Pe masa imi stau insirate roadele muncii mamei la care nu ma mai uit cu pofta demult. M-am transformat in masinarie mestecatoare de care mi-e lehamite.

Tot azi, am primit inregistrarea din biserica bunicilor.
Un sat marunt cu oameni mari si suflete pline de lumina.

I have always wanted my colours to sing.

2010-12-17T20:12:00.001+02:00

I have always wanted my colours to sing.,
originally uploaded by naeledra_anomis.

Uneori in salile de clasa se lasa linistea.

Si nu fiindca sunt goale. Ci pentru ca atunci cand inima inceteaza sa bata navalnic proiectata in spatiul de dincolo de usi si ferestre si se reintoarce ritmic punctata in framantari de gene dese imi dau seama ca linistea asta inseamna paradoxal ca ei sunt acolo. Le spun povestea Cartii, in capitole franjurate, in cioburi colorate de caleidoscop.
Schimbam perspective. Ei ma iscodesc si asteapta sa le raspund mereu la chinuitoare intrebare: "de ce citim?" ca si cum ar intrezari in asta un strop de clarificata existenta.
Ma prind in metafore si las cuvintele sa zboare deasupra lor precum fluturii albi. Cuvinte de hartie. Mreje.

In clasa se lasa linistea si doar doua degete sfarteca aerul.
Tibi face pe Toma necredinciosul.
Brigitta ma asigura conciliant ca se va mai gandi la lectura si Elod zambeste.

Sala lor verde se va goli. Scoala e plina de frati si surori si eu le spun in fiecare an, mergand pe ramificatii, derivandu-ma, aceeasi poveste.
Cei de dinainte tac fantomatici suprapunandu-se palimpsestic peste figurile noi. Cei noi tresalta, clipesc, zvacnesc si uneori fac liniste.

Si cand tac, vobele mele se prefac in cantece.

Andrei Pleșu- Zoologie ( despre criza de animale nobile si performante ...

2010-12-11T10:31:00.000+02:00

Vestiarul salii de sport, vineri, dupa ore.
(ora mea de miscare si mai ales bucuria minutelor din urma cu mingea de baschet.)
Timpul in care mult prea seriosii colegi devin gheme de energie si-si imblanzesc trasaturile aspre ale fetei pentru o ora-doua.

Discutie de vestiar. Despre lucrurile noi si despre timpul liber. Cine- ce a vazut, ce a trait in afara rotitelor de ceasornic scolar cotidian.
La inaintare iese institutia voluntar risipitoare a Youtube-ului. D-na Matematica ne da tema de casa.
Andrei Plesu e tema mea de weekend.

Did I miss anything?

2010-12-02T19:04:00.001+02:00

N.P.,
originally uploaded by aureldonescu.

Did I Miss Anything
Question frequently asked by
students after missing a class

Nothing. When we realized you weren't here
we sat with our hands folded on our desks
in silence, for the full two hours

Everything. I gave an exam worth
40 per cent of the grade for this term
and assigned some reading due today
on which I'm about to hand out a quiz
worth 50 per cent

Nothing. None of the content of this course
has value or meaning
Take as many days off as you like:
any activities we undertake as a class
I assure you will not matter either to you or me
and are without purpose

Everything. A few minutes after we began last time
a shaft of light descended and an angel
or other heavenly being appeared
and revealed to us what each woman or man must do
to attain divine wisdom in this life and
the hereafter
This is the last time the class will meet
before we disperse to bring this good news to all people on earth

Nothing. When you are not present
how could something significant occur?

Everything. Contained in this classroom
is a microcosm of human existence
assembled for you to query and examine and ponder
This is not the only place such an opportunity has been gathered

but it was one place

And you weren't here
-- Tom Wayman

original page of the poem
the picture belongs to Aurel Donescu

My favourite love poems (open list..)

2010-11-27T16:57:00.001+02:00

1.When you are old by W.B. Yeats

Used to ask my pupils to learn it by heart. Felt always a sort of tenderness inside the words.

can be found also on secret,fragile skies*

2. Valentine by Carol Ann Duffy
I think love is not conventional most of the times. Mushy movie lines do not seem to fit the world we live in. But again, what do I know about it?
Still, I wrote about two other poems of the author here. And I deeply regret not having bought her book back in Cork. Well, a lost opportunity. Or does it mean I have to go back to Ireland?

3. If you forget me by Pablo Neruda
take a closer look!
I know. Sounds better in Spanish. Especially if you see Il postino first.

4. Mihai Margineanu's song
Mihai Margineanu - Mai Stii?

I tried to translate it but it simply doesn't manage to collect all the original hues:

*do you remember how I used to call you?
sacred idol with long legs
coming down the river of being the flowing river itself
you were running through my veins till I reached Heaven
with your whiplike tongue you were chasing the tiny rabbits living on the thigh
your smile made me think of honey and your body was made of scent
i was alive
but now, my eyesight is shadowed
by the 3 priests who have come to mourn me
while my flesh smells like the wood the coffin is made of
the barley grows through the remains of the dead horses
and the specks of dust scattered on the ground know that I am theirs
and the cup i was drinking with long time aag is empty
waiting for the love wine to fill it again

5. Poveste sentimentala a lui Nichita Stanescu which in English would be:
like this

* the flowers are from Florabella Collection

melancolii de iarna

2010-11-24T20:40:00.000+02:00

Mi-am amintit de serile de chitara din Hasdeu.
Ilie o canta incetinel, cu un fel de disperare.
Pastrez niste casete miorlaite cu noi ingandand in cor melodii.
Eram studenti boemi cu foc in suflet si nopti de pierdut.

Azi as cumpara timp, as dormi cu pofta mai multe ore decat mi-e permis
si as vrea sa nu ma cuprinda melancoliile in astfel de seri in care sunt cu un ceas mai aproape de iarna.

Catalin Codurache-Juramant de dragoste si gelozie

Asculta mai multe audio diverse

empty spaces

2010-11-14T20:26:00.001+02:00

empty spaces,
originally uploaded by naeledra_anomis.

"...eventually get filled. only the scars remains as headstones marking where the pain is buried."

(attm's quote...attm - as she calls herself. I simply loved her words. didn't ask her permision, but they were soothing and I do want to come back to them again.)

după melci...

2010-11-11T19:03:00.000+02:00

muzica

Una din lecţiile mele favorite e "După melci" a lui Ion Barbu. În clasa a noua operele sunt grupate tematic, iar aceasta intră în primul calup prezentat mugurilor: joc şi joacă. Nu respect linia manualului şi încep anul cu Medelenii copilăriei mele şi năzdrăvăniile lui Nică dar când vine vorba de Melcii cuprinşi în manual mă domolesc şi respect canonul pentru că mi se pare o alegere fericită.

Descrierea melcului cuprinsă în descântecul iniţial o învăţăm întotdeauna pe de rost. Copiii întâi nemulţumiţi ("că nu mai suntem în generală doamna profesoara să învăţăm pe de rost!")se conformează şi se luptă cu textul pentru a-l insera în sertarele memoriei. Ora de verificare îi găseşte murmurând în barbă simultan cel care stă în picioare. La nevoie ajută: întâi speriaţi că-i văd şoptind şi apoi mărinimos când îi încurajez.
Descântecul devine al tuturor prinde formă vizuală când pe tablă le schitez Melcul. Cochilia e un "zid de var", trupul e "pui molatec", iar urma viitoarei victime e "înzeuat argint".
Merg pe rând la tablă şi descompun metafore în imagini palpabile. Andrei, taciturnul, a zâmbit luminos ca un licurici când în cele din urmă copilul, regretând gestul nechibzuit, spune într-un monolog înduioşător că şi-ar fi dorit nespus să închidă seara împreuna---el ochii, iar melcul pe rând cornul stâng şi drept. De asemenea, neaua sub formă de cozi de arpagic le stârneşte tuturor mirarea exprimată vocal.
Discutăm despre responabilitate, despre viaţă şi despre puterea creatoare a Cuvântului. Despre spuse care ne pot răni şi despre Verbul poetic.Ieşim din cochilie pe nesimţite şi noi, dar la vremea potrivită.
Pentru mine descântecul are ca şi pentru melc substanţă magică.
La sfârşit ne delectăm pentru comparaţie cu Sorcerer's Apprentice în varianta lui Mickey la Disney.

vesminte si iluzii...

2010-11-01T20:50:00.000+02:00

Intr-unul din ani am avut ore si spre seara. Copiii, niste nazdravani, nu stateau locului decat daca le promiteam ca la sfarsitul lectiei le mai spun o poveste cu Nastratin. Anul acesta, in Italia, colega mea de Erasmus, Ozgur, mi-a adus aminte de eroul meu preferat. O stii si pe aia cu Nastratin la nunta? ziceam (facand schimb de intelepciune mucalita intr-o engleza simplificata).
In seara asta, dupa viermuielie colegiale de la scoala, m-au napadit melancoliile unor vremuri curate in care satisfactia muncii statea in privirile curioase ale copiilor ce-l adorau pe Nastratin.

Nastratin Hogea
Asculta mai multe audio diverse

O, Cluj frumos! şi Turda dulce

2010-10-31T11:20:00.000+02:00

Prima oprire: Gradina Botanică din Cluj-Napoca.

O toamna aurie ca-n povestirile lui Sadoveanu. Eu- ajutor de şerif şcolar.

Crinuţa şi piticii ei de-a 5 a nu m-au lăsat să respir o clipă. Potârnichi de copii ce aleregau ici şi colo şi care nu ştiu cum, taman când să-i cerţi te topeau cu privirile lor curate şi cu răsete de clopoţei îngereşti.

Unul din cele mai teribile locuri pe care le-am văzut. O inimă de leu la borcan (atenţie Vrajitorule din Oz!), un ou de moa, un ciudat animal cu solzi, girafe, tigrii, urşi, lupi împăiaţi peste care atârnau din văzduhuri albe de zidărie vulturi şi bufniţe, sumedenie de scoici şi cochilii uriaşe gata să ascunda un sat în caz de prăpăd, pânze colorate de fluturi, piţigoi şi colibri într-un zvîcnet împietrit al minimalului, miriapode şi fetuşi umani împărţind un spaţiu al tăcerii şi al morţii exhibiţioniste care fascinează, straniu, vizitatorul ocazional.

În adâncurile salinei din Turda, ne-am găsit muţi ca stălpii lui Lot. Câteva etaje de lemnărie care susţineau lumea de dincolo luminată glacial de becuri albe, fosforescente. Şi în mijlocul tuturor grozăviilor, printre picurii albi atârnând din tavane, barcile galbene plutind aproape melancolic pe lac. Ne-am dat "în bărci" la 120 de mestri sub pământ şi copiii au chiuit de bucurie şi curiozitate în camera ecourilor. Le-au răspuns alte 11 universuri paralele papagaliceşte şi înciudat.

În Cheile Turzii am realizat că excursia noastra fusese una a privirilor spre înalt de la bun început. Că cerul uneori era cer în toata puterea cuvântului şi nu stoluri de păsări împăiate ori punţi de sare pentru trecătorii zăpăciţi şi confuzi ai lumii acesteia ce trăieşte sub "domnia grabei generale".

Că pereţii de stâncă abrupţi şi toamna nu erau acolo pentru bucuria noastră, ci că noi, asemenea frunzelor, îi împodobim vremelnic. Ceea ce nu ne-a împiedicat să batem la pas poteca de pietre şi să ne simţim exploratori grozavi şi neînfricaţi. Copiii aveau obrajii rumeniţi şi picioare ostenite când spre seară ne-am întors la pătucul nostru cald şi primitor.

Despre toamna...

2010-10-28T19:39:00.000+03:00

Despre toamna n-as putea sa scriu
decat cu tacerile castanelor
cazute pe trotuare,
cu frunze
rosind
feciorelnic,
cu brume
ori dimineti somnoroase.

You

2010-10-17T18:53:00.000+03:00

dance of the wind

Musical paintings

2010-10-03T21:23:00.000+03:00

Allegro

Andante

Finale

My dear Justas told me about Ciurlions last night. The remains of this artis lie now in Vilnius, the city where my friend lives.

The names sounds funny, even strange but man was a genius!

The lithuanian painted about 300 painting and some of them are clearly musical. Now, if you have a doubt that a musical painting can exist visit the below mentioned :

site

To me it has something of the beautiful light of Monet combined with intricate solemnity of Hokusai. what do you think?

Buna seara, tovarasi!

2010-10-01T22:29:00.001+03:00

Tocmai m-am intors de la film.

Elevii au ras copios si cu totii ne-am educat recunostinta pentru vremurile in care traim.

Let's do it Romania! (2)

2010-09-25T14:17:00.000+03:00

Tocmai m-am intors de la cules de peturi si hartii.

Domnul care ne-a transportat cu autobosul scolar al comunei mormaia ca i-am stricat ziua. Desigur, nici prin cap nu-i trecea ca venisem cativa kilometri doar din dragul de a-i face satucul o vesnicie frumoasa.

Am muncit cu tragere de inima, neintelegand de ce unii considera umilitor faptul ca vrei sa ai o tara mai buna si, paradoxal, convinsi fiind ca mare lucru nu se va schimba.

Soferii ne-au claxonat in timp ce curatam santurile de peturile pe care ei le arunca din mers.

Un claxonat RIDICOL, primitiv.

copilarii...

2010-09-21T20:56:00.000+03:00

N-as fi crezut niciodata ca jocurile pot evolua. Ma refer la acele jocuri pe care le-am trait generatii intregi si care au devenit un fel de loc sfant al copilariei.

Insa azi, in Cluj, in timp ce ma lipisem de o banca cu o carte in mana, in transformata piata de piatra din plin centru, o clasa de elevi veniti cu invatatoarea ori diriginta lor, mi-au aratat ca nici macar jocurile nu sunt eterne din punct de vedere formal. Ideea era aceeasi, insa modalitatea evoluase spre implicarea multipla si adaugirea de elemente de dificultate. Un fel de istorie a gimnasticii redusa prin absurd la o "de-a prinselea" copilareasca. Erau 2 sau chiar 3 "mate" ce, alergand, ii trasnformau in stane de piatra pe nefericitii care nu erau suficient de iuti de picior. Ei, dar stanele de piatra erau in acelasi timp poduri pe sub care ceilalti trebuiau sa treaca pentru "despietrire"! Munca celor care alergau cautand sa aduca lumea la nefiinta era sisifica. Nu apucau bine sa joace rolul Meduzei, ca vreun istet mai mic reusea sa elibereze vreun prizonier, gata la randu-i sa devina partas la rascoala.

In aer se auzeau rasete de copil, iar jocul, cu volutele sale noi nu parea decat o fotografie digitala in multiple fatete.

invitatie la arta

2010-09-20T19:37:00.000+03:00

Melting memories

2010-09-18T14:25:00.000+03:00

I have started watching the Robin Williams' collection of movies. Like Peter O'Toole this man has the fascinating power of persuading the public that he can really be whoever he wants to.

Most of his movies are witty and playful. Getting to the core of the movie implies following intricate paths. Sometimes you are rewarded with plenty of smiles but some other times the actor becomes a creepy shadow of our own fears.

Take The Final Cut (2004) or One Hour Photo (2002) for example. I only saw the first one last night when, being tired, the only option for a Saturday evening I could think of was to watch a movie and then go to bed, early if possible. As I was shifting from one tv programme to another. Robin Williams caught my eye on Tvr Cultural. Dead Poets' Society left me speechless in teen years, hence the aura that acompanies him...

Both of the mentioned movies are about memory. Memory and the way we store memories.

While in The Final Cut the reality is recorded through a Zoe microcip inserted in the babies' brain only to be re-assembled later, in One hour Photo the photocamera plays a similar role. Like Sy the photo guy says, photos are colourful lies. In family photos everyone smiles and if you were to believe their reality the entire life of photo printed characters was a bliss. He doesn't change the content of the pictures or delete the imperfect ones as the character in the Final Cut does with the memories, but he sees through them.

Sy gets obsessed with one suburban family trying to recreate the ideal image that he has missed all his life whereas Allan Hakman is obsessed with a guilt feeling and tries to remember what exactly happened. Neither of them is content with life and they both sail on a sea of unhappiness searching a past time that could make them complete.

To whom memories belong is a difficult thing to decide. Is anyone entitled to erase the dark side and the failed goals of our life? Are we going to cease pretending in front of the others that we happy as society wants us to be? The Final Cut's society manufactures digital realities which are seen as a desirable aims. People behave knowing they are recorded. God transformed Himself into a surveillance camera. A photographic machine. In both movies we have an inflicted judge. The people have the freedom to think and love. But also the excuse that in case of anything, the way they were or acted can be transformed.

Photos and implants speak about empty wandering souls and aesthetic window shops. About the melting memory and the reality we decide to sell.

Let's do it Romania! (1)

2010-09-09T12:27:00.000+03:00

Poze frumoase facute de Raul Mocuta la avanpremiera proiectului 'Let's do it Romania!":

Pe drumuri de suflet...

2010-09-06T16:33:00.001+03:00

Ultima parte a vacantei am petrecut-o pe drumuri. Pe drumuri de suflet.

N-am tinut un jurnal de calatorie si nici macar aparat de fotografiat nu mi-am pus in straita. S-a stricat de o vreme si cand zic s-a stricat imi sare in minte nu stiu de ce un fel de descopunere a metalului, care odata ce a suferit jugul ruginei se preda in fragmente mici, neputincioase pulberii din care sunt facute toate. Din lipsa de tehnica aferenta am tinut minte si am deschis ochii mai larg decat mi-ar permite rama imaginara a unei fotografii. Desigur, asta nu m-a impiedicat sa-i spun mamei de cateva ori ca e pacat tare ca nu pot poza un maruntis sau altul intalnit in cale. Un fel de teama ca memoria e mai slaba decat s-ar cuveni.
Oricum, pornisem a zice de umblare in sine si nu de aparat. Unul din lucrurile pentru care Romania "merita" e numarul mare de oameni pe care-i vezi nu numai duminicile si-n sarbatori la biserica, ci in tot timpul anului. Am umblat oleaca, cum ar zice sucevencele mele, in cele tari straine, dar bisericile lor erau monumente, muzee, orice altceva decat lacase de cult.
Romania e frumoasa. Pentru indaratnicia omului simplu, pentru curatenia si muscatele din curtile manastirilor,pentru picturile vechi, bizantine si alungite, pentru doamna aceea cu glasul frumos, trecuta prin atatea greutati si care zambea copilareste in microbus.

Prima oprire a fost la Manastirea Dumbrava, situata la 17 km de Aiud. Mie Aiudul imi aminteste de studentie si de revelionul pe care l-am intampinat blocați intr-o gara pana când eforturile de socializare ale lui Alinut ne-au adus în cale o bătrâna ca o Sfânta Duminica. Am dormit in casa ei purtand camasa de noapte a fiicei sale, am marsaluit 10 km pana la autobusul de a doua zi si mai apoi, in varf de Apuseni, am cantat sa speriem lupii. Deci asa. Traseul a inceput potrivit formulării: "Life is a circular path".
Mânăstirea cu hramul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir e micuta, cocheta, cu multe flori si ornamente de lemn, cu bai moderne, cu un pangar plin de carti ieftine si cu maicute care se perindau prin curte ca niste naluci. A urmat Schitul de la Aiud de care-mi aduc aminte ca de un loc racoros, la capat de alee de cimitir. O cladire ciudata, din betoane, asezata de-a curmezisul unui deal (Rapa robilor) si adapostind oase si cranii ale celor prigoniti in perioada comunista. Inauntru e o senzatie de frig interior si o neputinta a mintii de a intelege cum oamenii si fiarele devin cu voie sinonime.
Mânăstirea Prislop cu hramul Sf. Ioan Teologul e locul unde am gasit o bisericuța care mie mi-a adus aminte de structura tipic moldoveneasca, desi s-ar putea foarte bine sa ma fi înșelat. E plasata intr-un fel de poenita sub paduri mari, brazdata de un suvoi rece de apa si mai ales adapostind mormantului necanonizatului părinte Arsenie Boca .

Mormantul era inconjurat de vaze de crini albi si dincolo de aceștia de multe alte felurite vase cu flori pe care pelerinii le aduceau de departe. O liniste deplina in care doar rugaminitile staruitoare ale oamenilor aveau a se avanta spre cer cu lentoare de care Oscar imi spunea odata ca e specifica arborilor in efotul lor de inaltare. Am stat o vreme acolo si asemenea Bisericii din insula Evia ce adaposteste osemintele Sf. Ioan Rusul, locul mi-a ramas in suflet. Nu cred sa fie om pe care Prislopul sa nu-l impresioneze . Si celelate morminte de maicute, cu nume ciudata, ca sfintii din calendar erau pline de flori. Daca Raiul ar fi intradevar o gradina apoi Prislop si-ar putea cere dreptul sa ocupe si el acolo, undeva, un coltisor.
Manastirea Lainici e la margine de drum. In Defileul Jiului, la 32 de km de Targu-Jiu,manastirea te intampina ca o piatra arsa de soare. Figurile sunt stalpnice, ciudate si severe facand privirea sa urce la fel cum o fac si spatiile arcuite si inalte specifice arhitecurii ortodoxe:

Manastirea Tismana a fost locul in care in cele din urma am innoptat. un fel de portal in timp apare ca din senin, desigur la modul figurat, de indata ce treci de zidurile manastirii. Seamana mai mult a cetate, dar curtile sale sunt imblanzite de oleandrii frumos mirositori. In stancile de deasupra se vad pesterile in care s-au nevoit in rugaciune calugarii de demult. Te simti mai ales mic, dar si ciudat de mandru ca esti un pui de om inrudit, chiar daca foarte de departe, cu asemenea inaintasi. Si necajit ca in afara zidurilor si a padurii de tuia de odinioara a uneia din cele mai vechi manastiri din Tara Romaneasca lumea se faramiteaza incet pe cata vreme aici aerul rece, paraul din vale, zidurile, padurea conserva nu stiu cum, umbre de voievozi.

La Targu Jiu am alegat cu Doamna Maria sa vedem Coloana Infinitului neprevazuta in itinerariu, speriate ca am putea avea nesansa de a-l rata pe Brancusi, dintr-o toana de sofer de microbus ori de organizator stresat. Le-am cules pe toate fotografic in memorie repede, cu o oarecare disperare a ceasornicului ce ne incurca.

De la Horezu mi-am luat blide care sed vertical acum pe unul din peretii bucatariei, iar la Manastirea Hurezi am stat inmarmurita o vreme in fata aripilor intrarii unde era zugravita Judecata. Cata expresivitate! Balaurul cel mare pare si acum inspaimantator, iar Dante ar fi fost suprins sa-si regaseasca chinurile in imagini ca cele de mai jos:

Foarte frumos descrie manastirea acest blog de unde am imprumutat imaginile pe care le-am reprodus aici.

La Manastirea Bistrita, Valcea, ctitorie a boierilor Craiovesti, am vazut o parte din moastele Sfantului Grigorie Decapolitul si o curioasa icoana cu sase fete. Manastirea este mai ales un loc de pelerinaj al romanismului deoarece aici a fost tiparita prima carte in limba romana, Liturghierul, precum si prima istorie universala a lui Mihail Moxa in 1620.

Curtea de Argeș e pe masura legendei. Am luat un pliant sa-l arat la scoala in vremea in care vom studia mitul jetfei pentru arta, dar imaginea printata nu va redea dantelariile de piatra pe care cred doar ca Alhambra mea mult visata le-ar putea egala.

Am dormit la Manastirea Balamuci(Sitaru) si inainte de somn am luat cuvant de invatatura de la calugarul Niculaie. In varsta de 95 de ani, vioi si cu talent la povestit, omul acesta ne-a facut sa ne rusinam intrebandu-ne daca suntem excursionisti in graba ori pelerini si ne-a invatat apoi depre bucuria recunostintei. Crucea pe care bunicii mei o faceau pe paine inainte s-o taie e doar un exemplu al unui multumesc pe care l-am pierdut. Nu e nevoie sa inventam o zi anume ca americanii, ci doar sa ne amintim, ca cerem " da-ne noua painea cea de toate zilele" ca si cum ni s-ar cuveni cu orice pret.

Înainte de Manastirea Techirghiol ne-am dus la parintele Justinian Ciubotaru care ne-a intampinat cu prajitura cu mar si gogosi. Fata lui era luminoasa si voioasa, in ciuda multor încercări pe care le are. Ne-a arata planurile unei viitoare construcții care mie mi-a parut oarecum greceasca, dar frumoasa si ne-a cantat la plecare cu duiosie ca si cum ne-ar fi adunat - copii.

La Mânăstirea Techirghiol ne-am fi dorit sa-l vedem pe parintele Arsenie Papacioc, insa dansul era bolnav. Am stat langa chilia sa pana spre intuneric si ne-am intors oarecum mahnite ca dupa o infrangerea grea. Am primit binecuvantare de drum totusi de la un alt parinte tocmai cand vremea se schimba si vantul a prins a bate cu asprime. Bisericuta mica si neagra, cu pictura pe lemn era minunata si naiva, un loc al simplitatii pe care trebuie s-o reinvatam, iar o pisica se plimba agale, netinand seama de copacii care se unduiau.

Am vazut si Manastirea Sf. Imparati Constantin si Elena,de la malul marii, langa Mangalia si iar mi-am amintit de greci si de Kazantzakis.

La Manastirea Cernica de langa Bucuresti, atestata documentar inca din anul 1608, se facea maslu si dezlegari. Mi-a fost frica si mi-a parut cel mai aspru loc din toate cele pe care le vazusem mai inainte. N-as putea spune de ce.

Manastirea Recea di Mures e o bijuterie din mozaicuri, de istorie recenta.

Apoi vremea s-a schimbat si au inceput ploile. In microbus lumea dormea, obosita. Am ajuns tarziu, mai ostenita ca niciodata dar cu sufletul plin.

Nostalgii (ah! cuvintele)

2010-08-19T18:53:00.000+03:00

Semiotica Pentru Incepatori - Dupa Curs de Lingvistica Generala de Ferdinand de Saussure

Despre flăcări şi Goya

2010-08-11T22:17:00.000+03:00

"[...]De reţinut e şi aspectul următor: în 1790 debuteză primele simptome maladive în timpul unei călătorii la Valencia, iar în 1792, la Cadiz, în casa lui Sebastián Martínez, estetul şi colecţionarul căruia îi realizase un portret, se înregistrează o criză de saturnism. Despre implicaţiile fizice şi psihice am vorbit în câteva rânduri şi în capitolul anterior demostrînd că parte din operele artistului vor transforma această disfuncţionalitate în temă artistică. Episodul modifică ireversibil modul de relaţionare al aragonezului la mediul încojurător: vajnicul, extrovertitul, bunul executant, ambiţiosul lasă loc unui om din ce în ce mai slăbit de boală, retras într-un univers auster, lipsit de sunete, cinic şi halucinant, cu pusee emotive pe care le transformă în obsesii (precum în cazul Ducesei Alba) şi fantasme ori monştri ce îi vor popula orizontul pictural. Seria de tapiserii la care lucrase până atunci va fi abandonată şi înlocuită cu picturi de mici dimensiuni pe plăcuţe metalice. Pictează acum faimoasa „Casă de nebuni” ce ne aminteşte de spaţiile claustrate şi absurde ale lui Piranesi şi tot acum sunt în lucru faimoasele Capricii. Imaginile sale picturale sunt lipsite de ornamente, iar elanul artistic se concentreză în zugrăvirea expresivă a chipurilor. Lumina învăluie cald şi viclean figurile, dînd senzaţia unei plutiri cromatice pe un fundal de regulă întunecat. Ni se pare că ele se dematerializează şi efectul vizual obţinut seamănă cu rezultatul unei încercări de a privi un obiect prin flacăra unei lumânări. Ne amintim de autoportretul artistului cu pălăria încărcată de luminări ce contrabalansau lumina artificială. Începând cu tonurile diafane şi lumina blândă a „Marchizei de Solana” (Muzeul Luvru, Paris)(a) şi până la mult mai categoricele „Sfântul Francis Borgia exorcizând”(c1 şi c2) (1788, realizat la comanda ducilor de Osuna, colecţie privată), „Un incendiu, foc de noapte” (1793, Colecţia Fisa, Madrid, pictat din proprie iniţiativă, în afara unui comision) (b),, flacăra lumânării pe care o propuneam pentru explicarea efectului de volută strălucitoare se preschimbă treptat în flacără propriu-zisă, neagră, sabatică şi mistuitoare. Un amănunt interesant e înlocuirea flăcărilor cu sânge într-una dintre variantele tabloului. La suprapunerea simbolică a acestor două elemente vom reveni în rândurile următoare.

(a) (b)
(c) (c2,detaliu )
(d)

Saturn devorându-şi copiii (d) e, pentru noi, apogeul flăcărilor negre care sfârşesc automistuindu-se. În fapt, tabloul nu are un nume dat de autor, ci de istorici, şi face parte din seria Picturilor negre, numite aşa pentru tonurile închise care alcătuiesc dominanta cromatică. Ele vor fi elaborate începând din 1819, anul în care achiziţionează Quinta del Sordo împreună cu mult mai tânăra sa însoţitoare Leocadia Weiss, cea care după moartea Josefei, i-a devenit companion. Casa surdului, numele sub care e cunoscută, nu ţine de Goya. Se pare că înaintea sa ea a aparţinut unui alt surd, mai puţin celebru decît aragonezul a cărui viaţă o urmărim în studiul prezent. O casă rectangulară, simplă, cu etaj, e locul în care Goya trăieşte la propriu în mijlocul operelor sale. Ne amintim de o fotografie frumoasă înfăţişându-l pe Brâncuşi în mijlocul sculpturilor din atelierul lui, din Montparnasse. Îngîndurat, cu mâinile şi picioarele încrucişate, se odihneşte fizic înaintea unui alt efort creativ. Lumina se ţese prin geam, în forme geometrice, deasupra fragmentelor de stîlpi împletiţi, de încercări de materializare ale infinitului. Fotografia emană un fel de linişte solemnă ce vine dintr-un efort de concentre pe care-l citim pe fruntea românului. În cazul lui Goya, o asemenea fotografie nu ar fi cu putinţă. L-am vedea mai degrabă plimbîndu-se cu paşi mărunţi şi nervoşi, reticent la lumea din afară. Are peste 70 de ani şi e în pragul celei mai puternice crize de sănătate de până atunci. Operele sale sunt pictate direct pe pereţi, ca şi cum ar fi ales să trăiască înlăuntrul lor, captiv în lumea de himere şi monştri pe care acum nu mai are puterea şi nici nu mai vrea s-o părăsească. Casa surdului devine prin contrast cu imaginea celuilalt atelier de care aminteam, o stare psihică."

Fragment în lucru

Little prince

2010-08-06T16:23:00.000+03:00

While writing about it here, I found an interesting site.

* to R.

Chasing the clouds (2)

2010-07-27T10:52:00.000+03:00

When it rains, my shoes collect half of the water on the streets.
I guess they have a secret agreement that I know nothing about.
My trousers are picky and only allow a few drops to become their companion
but the worst thing is the umbrella and its attempt to patch the pouring sky.

Cloudy Day

Cântec despre România

2010-07-21T13:25:00.001+03:00

Ieri seara, la unul din posturile Tv, l-am văzut pe CRBL promovându-şi melodia Romanul n-are noroc. Mi-a plăcut naturalețea lui și trimiterea permanentă la educația solidă pe care a primit-o în familie.
Pentru secţiunea "parodii muzicale ale societății noastre moderne" s-au înscris și alți cantăreţi precum Puya şi a lui Undeva in Balcani ori tipul de la Guess Who şi cantecul său, Locul potrivit. Dacă realizările lor ritmate sunt comerciale ori ba nu voi sa discut în rândurile de faţă. Refuzul de a respira ignoranţa impusă mi se pare apreciabil. Pentru cei care sunt în măsura să influenţeze masele, parodia face mult mai mult decât acceptarea tacită, bombăneala necurajoasă ori alergarea sprinţară peste graniţă.

Fratele meu mi-a trimis azi un link. Suna altfel. Frumos si sensibil, dar cu un mesaj cel putin la fel de puternic.

"Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele." (Adrian Păunescu)

împăraţia de ape

2010-07-19T23:31:00.000+03:00

Lumile răstălmăcite care se nasc din vorbele tale,

sunt oglinzi supraaglomerate

în care mă tem că nu mă mai regăsesc.

Room with a view

2010-07-13T11:19:00.000+03:00

Two days in a row with rainbows after rain is a little miracle.
When I was dreaming about having a place of my own I always started to mentally design it with the windows. Huge windows which allow the light and the shadow of the clouds to enter into my private space.
I never imagined that my space will have rainbows too.
I feel like going to the opera and watching, comfortably seated, the greatest wonder performing on the blue stage. It melts in the air or blushes visible, it streches the bow like a pair of dancing feet, it shines proudly and it embraces the landscape in a protective way too.
I tell you, a rainbow is a spectacle indeed.
Since my camera is broken for a while now, I was deprived of the joy of taking photoss. I used my brother's mobile phone, but the pictures are not vey clear:

This is what I recently added on my reading list:

THE RAINBOW BRIDGE,Raymond L. Lee, Alistair B. Fraser
Contemporary color. Theory and Use
Graphic designer's color handbook

* a long time ago there was a person I rushed to share rainbows with. Both rainbows and memories melt only to show that there is always something wonderful and bitter to be sacrified if we want to see the clear sky again.

muzichii

2010-07-10T18:07:00.000+03:00

Una din cele mai subtile modalitati de tortura e cea melodica. Se prinde scai de tine un refren, o inganare sonora care nu-ti mai da pace.

Orasul e construit ca o palnie de gramofon, iar eu locuiesc pe buza superioara unde ajung, inainte de a se revarsa in vazduh, toate sunetele. In rest, mica urbe e linisita. Sambata oamenii dispar brusc si fac loc soarelui.

Bisericile dimprejur au renuntat la clasicele batai de toaca ori clopote si le-au inlocuit cu un adevara repertoriu. Dimineata ma trezesc cu "Desteapta-te romane". Ma destept, macar la modul propriu.

Amiaza e jucausa. Desi, daca te prinde intr-o zi proasta la munca "Hai sa dam mana cu mana" ti se pare o tachinare rautacioasa.

La vecenie vine greul. Habar nu am ce ascult. Fratele meu pune pariu ca e "Oda bucuriei". Mie nu-mi suna asa.

Ce va rog... daca printre ratacitii cititori ori printre prietenii mei fideli e vreun locuitor al orasului... spuneti-mi si mie...ce canta domnule, clopotele la vecernie?

Urmele tale sunt albastre

2010-07-06T20:03:00.000+03:00

My quiet time:

Photos taken a while ago in Greece.

Cris will be delighted to see this one.

M.

2010-07-05T16:51:00.000+03:00

Just because you are my serenity.

Don Quijote și Bacul

2010-07-01T19:18:00.001+03:00

N-am să scriu despre cât de sumbru sună viitorul (parcă era o reclamă ce debita inversul odinioară!), nici despre ucenicii hoți și nici despre drumul ciuruit(un fleac și ăsta) pe care ne-am deplasat spre mica urbe ce solicita supraveghetori.

Nici măcar despre mirarea mea când, la televizor, l-am văzut pe dl. Băsescu acuzând o profesoară plina de năduf ca e țață. Ea încerca să-i explice destul de sonor, ca așa mi s-a părut și mie, că dintr-un salariu mărunt (fiind mama singura și cu un copil de crescut), nu-și mai permite sa plătească și asigurare pentru casa aflată într-o zona cu risc de inundații.
"Păi atunci de ce te plângi femeie ca-ți iau apele casa?" o bruftuluiește președintele.
Desigur, o fi având dreptate zicând că nu te poți aștepta ca statul să te salveze din orice necaz, dar are o dreptate de tip ideal în care contextualizările reale (venit, discrepanțe logice de funcționare a statului) sunt excluse. Si desigur, tot potrivit dânsului, ea are salariul mic fiindcă nivelul învățământului e slab. Vezi, ca nu știam ca generalizările, deși considerate greșeli de logica, sunt iertate ierarhic. Asa ca femeia, chit ca poate e dascăl bun, primește bani putini din vina "categoriei" și e și vinovată ca i-au luat apele casa.
Nu ca n-ar fi necesara o regândire a sistemului sau ca nu suntem cu toții vinovați acceptând chitic o situație care devine normă. Ca incurajăm, prin ne-disociere mărul putred.

Vroiam sa scriu despre greșelile de logica de la Bac, dar mă luai cu vorba.
Am citit lucrări care n-aveau cap și coada precum ființele fabuloase din basmul despre care au fost rugați sa scrie. Propozițiile li se sfârșeau brusc scurt-circuitate ca și neuronul-șef care se apărase cu stoicism la auzul formulelor magice de "lectura de vacantă", "lectura obligatorie" ori "cultura generală". Si la ce bun? Cosânzene precum Drăgușanu or Columbeanca și Feti frumoși care-și organizează singuri preselecțiile burlăcești fac inutile paginile scrise ale cărților ce au incantat atâtea copilării. Pe cal nu mai vine (ori pleca) decât Nuțu și nu spre tărâmul de nicăieri, ci în țara salbelor de aur.

Logica e distorsionata ca în jocurile ce simulează vieți alternative și nu știu sincer de ce mă mir că am găsit exemple de tipul: Ti-am spus sa nu-mi mai scoți mereu ochiul ăla!, "ochi de pământ la capătul drumului" ori "are ochiul cât sarmalele" (știu, i-o fi fost foame!).

Na asta a fost, a mai trecut un Bac, am mai considerat maturi niște oameni..

The sea made of paper (2)

2010-06-26T23:26:00.001+03:00

I wrote about this before, but I stumbled on a great link, so I want to share it:

The sea made of paper calls me again with the voice of an ink mermaid.

*the featured cover reminds me that I should stop posting entries and go back on writing my thesis.
Yep, still fighting with Goya!
This is not an original post. This is just an expression of wonder in front of the beauty of cover design and books. (Afterall, this is a blog entry totally based on links.)

Less cyborg, more like a woman

2010-06-23T23:34:00.000+03:00

În toate reclamele de la televizor vedem oameni care zîmbesc frumos. Chiar şi pe timp de criză.

Zîmbetul meu nu s-a născut azi. A parcurs alături de mine o adolescenţă reţinută şi s-a luptat cu balaurii incomozi ai comparaţiei. A încercat să se acopere timid în fotografii. Să se emoţioneze muiereşte şi stupid atunci cînd auzea scandată lozinca cu "inner beauty". Să împingă esteticul la nivel principial şi asta doar pentru că un dinte se încăpăţînase se crească strâmb, revoltat, împotrivă.

Întâia oară când am intrat la clasă cu aparatul dentar mi-a fost ruşine. Au năvălit sălbatic, din urmă, toate semnele de întrebare din vremea liceului. Apoi s-au oprit, cumva pleoştite ori nepăsătoare cînd au realizat că punctuaţia a devenit între timp pâinea mea zilnică. Redusă procentual ori nu, ea e motorul prim din piramida trebuinţelor care mă îndeamnă să stau în mijlocul mugurilor curioşi ca pe o scenă de teatru. Să joc siguranţa de sine şi uneori răbdarea ignorînd condiţia umană.

Azi, după un an, am scăpat de adaosurile metalice. Zâmbesc frumos. Zâmbesc pentru că între timp m-am vindecat. N-aş vrea să-mi minimalizez bucuria, dar parcă nici nu mai contează estetica în sine.

Am avut curajul de a schimba nemulţumirea în acţiune.

Am reparat nu un zâmbet strâmb, ci o bucată de suflet.

Mai jos, în chenarul cu indicaţii, e traducerea românească a ideii de acţiune. Zâmbiţi, vă rog!

the thin veil between you and me

2010-06-22T14:01:00.000+03:00

David and Rosemarie are leaving Z. The end of two years of Romanian experience.

They keep saying "we do this back home". And of course, usually home is better.

No wonder.Well, not because Romania is part of the possible comparison here. But because I don't think that is possible for someone to fully detach himself/ herself from the pattern one is raised with. Or to cease comparing life standards. Can we love things for themselves and not because they are part of our memories, heritage, reading practice, taught ideas?

They will miss the local market and the fresh products. And us, their co-workers and friends. That is what we have been told. But I still wonder what will be the skimmed reality of our people and town and country that they will take back to USA. The essence of their journey.

The essence of any journey. We step forward only to emphasize what we already have. A small paradox. Travelling is like fishing. A projection of us cast in the open sea or river only to return enriched. To return.

Their last days here were a bit strange. It rained so much that the city center was flooded. Brownish waters and muddy streets. Long threads of water coming down of the sky. Thunders.

I smile again remembering David and his first days here: "and winter? do you have plenty of snow here? Is it really cold?" and all the questions of someone who had no idea where the house of Dorothy landed.

2 years have flown.

Oglinda cu trei feţe

2010-06-14T22:29:00.001+03:00

Astray,
originally uploaded by Melissa Haslam.

Melissa Haslam's site

O femeie-copil delicata si senzuala, catarata voiniceste in copac in ajutorul miorlaitoarelor prietene, cu o aproape insesizabila umbra de sfidare pe buze, e pentru mine chipul feminitatii.

Or fi de vina cei 5-6 ani tociti in incercarea de a explica mugurilor cu ochi mirati ca biata Otilia este un personaj care se construieste din fragmente asemenea oglinzii-evantai din camera sa. O fi de vina faptul ca ma privesc microscopic asemenea printului Maxentiu, in cazul meu nu in contemplare maladiva, ci in exclamare vitala.

Ca descopar uimita ca multe din lucrurile pe care le credeam apartinand unui alt Taram se infaptuiesc aici si acum aproape miraculos.

"Unde cu gandul nu-i gandi" e vorba pe care am sterpelit-o si am asezat-o iscoada.

Cresc. Am auzit mereu ca in jurul varstei de 30 de ani esti o femeie implinita. Nu-i am inca, dar sunt aproape. Ma feresc de stereotipuri. Nu cred in generalizari, in concluzii asemanatoare etichetelor de pe borcane in camara de toamna.

Mai sunt multe de facut inca. Si totusi daca ar fi sa ma iau de exemplu dupa R. am devenit "assertive". M-am schimbat in sensul ca realizez mult mai repede ce-mi doresc. Ma indrept in sensul unui "si stiu cum sa fac sa obtin lucrurile pe care mi le doresc." Cel putin sper.

Desigur mai am inca fluturi si cavaleri inexistenti de pus la pamant. Le va veni vremea sa plece, poate mult mai curand decat credeau.

***

Ah, ca nota de subsol.

N-am dat iama sa vad "Sex and the City 2". Dupa o vreme, narativul pare tras de par. De-o fi avand par ori de s-o vedea de sub muntele de tinute luxoase.

Am vazut insa "The Women" (2008) de curand pe Acasa Tv. Dincolo de evidentele romantari de realitate, unele lucruri mi s-au parut digerabile si chiar istete.

Mi-as dori insa sa vad si versiunea din 1939. Pentru comparatie.

acasa

2010-06-06T12:01:00.000+03:00

La Madrid, nu se poate fara Prado.

Imi dorisem de mult, din pricina lui Goya sa ajung in Spania.

Nu stiu daca am trecut asta in listuta alaturata cu 25 de lucruri (ori mai multe) pe care vreau sa le fac. Daca n-am facut-o e din pricina ca a merge in Spania venea de la sine din pricina luptei cu pictorul pe care o port de o vreme. De o vreme indelungata.

Desigur Spania lui Goya nu se rezuma la Madrid si la cele cateva ore pe care un turist le poate petrece intr-un muzeu. Sunt constienta de asta, dar si firmitura asta, de cultura, e mai bine decat nimic. Oricum, imi era groaznic de cald si aveam o permanenta senzatie de lesin cand in cele din urma, l-am descoperit.

Muzeul stralucea alb si in aerul incins m-am gandit la el deopotriva ca la un final de calatorie si ca la umbra unui arbore. Imaginea arborelui, accidental metaforica, s-a pastrat cand dupa platirea taxei de intrare (cei mai cu folos 8 euro cheltuiti vreodata) am constatat ca interiorul era labirintic raspandindu-se odata cu multimea de furnici umane in toate directiile asemenea unor brate vegetale.

Nu am reusit sa folosesc pliantul pe care-l primisem pentru ca sensul imprimat pe hartie nu urma, pur si simplu, logica pe care o aveam deja inlauntrul meu, ca un fel de programare computerizata. Il cautam evident pe Goya si am vrut sa ma duc inspre asemenea lui Kazantzakis in avantul sau spre El Greco.

Intre primele imagini ale galeriei pe care le-am vazut, ca doar nu treci orb printre culori au fost cele de mai sus ale lui Botticelli. Si am ramas asa, in fata lor, uituca si mirata. Nu le vazusem anterior decat pe coperta unei carti, intr-o librarie. Spre rusinea mea. Sau spre bucuria mediata a cartilor care-si aleg ca inaintas imaginea potrivita.

Un domn explica fiului sau ca e o imagine circulara si ca planul secund devine planul intai muntadu-si punctul de referinta.

De ce mi-am amintit de asta acum? Pentru ca sunt acasa si vad in departare Bologna ca o umbra a celor mai fericite si mai amarui deopotriva patru luni din viata mea.

Pentru ca sunt melancolica, pentru ca nu-mi place vantul aspru, greva de la televizor, buzunarul gol si grija pe care, din partea asta a tabloului le vad ca printr-o lupa fioroasa.

mai multe despre pictura

gli ultimi giorni....

2010-05-31T13:16:00.000+03:00

Vorrei ringraziare tutte le persone che mi hanno fatto innamorare di Bologna:

*Ozgur, Justas, Eva, Zusana, Milos, Sophie, Marie "Catastrophe", Kasia, Rohit;

Deniz, Georg, Ozhan....

Rafael,Kaisa, Jose, Antonio, Brigitte, Carol, Sonsoles;

Daniele,Nicole;

to those that gave me a bit of their precious italian life:

Diego, Andrea, Daniele;

I have some wonderful memories altogether with worries, tears, smiles, fears, hopes, stress, dissapointment, travelling adventures and long hours spent in front of the pc trying to write my thesis.

I guess life is like that.

Bordeaux, Porto, Madrid

2010-05-24T22:37:00.000+03:00

Because of tiredness I uploaded the pictures in a random order. I have never been so tired in my life and today I slept from 11 a.m till 8 p.m. All because I spent my last 6 days travelling in 3 countries. I saw them through the eyes of one who carries all her belongings in the backpack like a snail and who, tired of continuously walking, stops for a bit and takes photos. A sample of that you can see below. It was, nevertheless, amazing.

1. Madrid, it was so hot that I felt like fainting all the time. The view was beautiful but unfortunaltely Madrid was the end of the line so we couldn't enjoy it completely because of the exhaustion.
2. It was for me the thrilling experience of Prado. I wanted for ages to see it...because of the fact that here are exhibited the paintings of my beloved Goya and some of El Greco.
3.The park that saved us from sun for a while is like a giant green maze. A lung of the torrid city.
4.
5.Looking like a girl scout, heh?
6.Athosa station. Who could have beleived?
7.My dear Porto. Forever in my heart! I feel like a football fan saying this but I am still enthusiastic.
8.was it more beautiful during the night or during the day? I can't decide.
9.The bridge built by a pupil of Eiffel is the place where young lads measure their brave nature. Jumping.
10.The wine taste. Porto wine, even for someone who doesn't like alcohol like me, is a clebration of senses.
11.Respecting each space. There is just one owner but several numbers.
12.Tai, Chris, Ozgur and me. Couchsurfers. Three of them sleeping in the house of Fernando. Viva Fernando! He had a house full of flags, neverending stories and jokes and a warm heart! God Bless you. A perfect example about how to grew old beautifully.
13.
14.So I finally used my sunglasses.
15.All sort of atractions in Porto.
16.
17.And here is Ferndando!
18.Libraries which could work as museums.
19.
20.I am a supergirl. And supergirls don't cry...there was a song remember?
21.Ozgur had trousers. I had skirt. I regretted.
22.Posing nicely. I mean who wouldn't with sucha background. The Ocean. The Ocean Mare as for Barrico.
23.
24.
25.As I said before...
26.Parks, students, festivities.
27.She bought a little piece of jewellery.
28.
29.A motto!
30.Leaving Bordeaux..
31.Things are strange sometimes. Not everything has an explanation.
32.Le Tiech.
33.
34.
35.Moon Palace and water walking.
36.
37.
38.Did I mention that we were tired? How about happy?
39.
40.
41.
43.So that was it....
44.

Ei, sărăcie...

2010-05-11T22:21:00.000+03:00

Curând mă întorc acasă. Că nu plec cu inima uşoară asta deja am spus-o de mii de ori.

Pentru că aici o soferiţă de autobus a oprit vehicolul cu pricina şi a scos o hartă să ne lămurească pe noi, două "straniere" pierdute în oraş. Şi ne-a explicat pe-ndelete cu toată răbdarea din dotare. Şi mă gândeam: când la noi ar opri cineva mijlocul de transport public pentru două toante? Ba mai degrabă ne-ar ciomagi. I-am făcut cu mâna că alt semn de mulţumire universal n-am stiut şi ea ne-a răspuns cordial.

Aici şoferii poartă uniformă, ochelari de soare şi miros frumos. Iar lumea intră doar pe uşile pec are scrie intrare dând dovadă de o bună corelare a lecturii cu viaţa practică.

ei, dar fiindcă mă întorc acasă, am început să intru pe blogurile critice ale celor care îmi explică ce mai e prin orgada noastră mai bine decât tembelizorul. Şi mă îngrozesc. Mă apucă aşa o durere de piept cînd aud de salarii diminuate, de sărăcie, de griji...

Nu le pot explica celorlalţi europeni din cămin cum e să te simţi sărac şi muncind pentru gloria eternă. Un fel de apostolat forţat într-o ţară în care şoferii de autobus scuipă printre dinţi seminţe şi înjurături.

O ţară pe care o iubesc şi de care mă straduiescsă vorbesc cât mai frumos ori de câte ori cineva aici mă întreabă. Le explic italienilor despre limba noastră neolatină, despre greşeala generalizării, despre Ciocârlii şi nai, despre pădurile pe care încă le mai avem şi despre tradiţiile muribunde.

01001001 01101100 01101111 01110110 01100101 01111001 01101111 01110101

2010-05-06T19:50:00.000+03:00

"I remembered you with my soul clenched
in that sadness of mine that you know."

(Pablo Neruda)

regele confuz

2010-05-03T20:48:00.001+03:00

Ştiu că blogul seamănă mai degrabă a calendar cu imagini în ultima perioadă şi asta nu pentru că ar fi dispărut cuvintele sau pentru că nu-mi găsesc timp pentru ele, ci pentru că ar fi prea multe de spus despre experienţa Italia.
Lăsăm aici în cămin uşile întredeschise atunci când vrem să comunicăm celorlalţi că suntem disponibili, că suntem gata de poveşti, de mici aventuri (fotbal până seara târziu la lumina lămpilor stradale, plimbări prin oraş, excursii în orăşelele învecinate, pizza la ore tîrzii din noapte, vreme de cumpărături, picnicuri ad-hoc şi cine mai stie ce..) Pare banal ca orice altă experienţă studenţească, deşi eu am trecut de mult de vremea aceea, însă tocmai banalitatea asta a lucrurilor mărunte care se succed aşa firesc şi fără ezitare mă face să vibrez ca şi cum aş fi primit cel mai frumos cadou.
Şi sunt recunoscătoare şi mă gândesc la asta zilnic atunci când păşesc cu mândrie, dar şi cu o nostalgie eternă pe străzile cu piatră cubică din oraş. Nu mi-a plăcut Bologna la început. Mă vedeam furnică în labirint,dar am ajuns să iubesc oraşul pe care de cele mai multe ori îl identific mental cărţii mele preferate din Italo Calvino.
De fapt, am găsit într-una din multele libării anticariat cartea şi as fi vrut s-o cumpăr pentru că versiunea în limba mamă trebuie sa fie ceva deosebit, dar răsfoind-o am dat peste desenele unui înaintaş cititor şi mi s-a părut că a o cumpăra e ca şi cum i-aş fi furat sufletul aceluia sau aceleia. Un fel de tristeţe a unui oraş ce fuge de tine în inima altuia.

Italia a fost o experienţă englezească de limbă vorbită constant, până la saturaţie, de multe ori simplificat şi cu dîre de coşmar când te trezeşti dându-ţi sfaturi ţie însăţi într-o limbă ce nu este a ta şi a cărei suflu esenţial nu-l vei price pe de-a-ntregul niciodată. Italiana a fost fragmentară, înfometată de companioni dornici s-o exerseze ori mai degrabă o declaraţie de dragoste nerostită.
De ce nu scriu, m-a întrebat Fidel, care mă citeşte mediat în limba lui sau poate în engleză.
Nu scriu pentru că afară sunt nori şi pentru ca în faţa ferestrei mele e o grădină cu cireşi şi smochini din care nu voi mânca. Pentru că Îngerul mă va izgoni fără vină la vremea din urmă a lunii mai. Nu scriu pentru ca sufăr de ceea ce Oscar numeşte într-un mod ludic "In the blur of..." parodiindu-l pe WKW.
Nu scriu pentru că nu-mi ajung mie şi dorm fragmentar, chinuit, cu mii de versiuni ale aceloraşi gînduri în cap şi pentru ca am asemenea unui copac sunt în plină transformare cromatică.

Hallelujah

2010-04-26T16:00:00.000+03:00

bataie cu pe(r)ne!

2010-04-20T00:37:00.000+03:00

Sambata Bologna a avut parte de o organizata bataie cu perne.
S-au inscris multi participanti, insa ploaia a mai taiat din avantul cutezatorilor teoretici. Noi, cei din Villa am mers pe post de gura-casca cu toata ploaia si iata ce am vazut:

judecati si voi cinstiti oaspeti de blog, cand s-ar putea intampla una ca asta, la modul civilizat, in Zalau! (pentru ca, apropo, protagonistii au fost rugati la urma sa-si curete penele!)

14 aprilie 2010 ------> Adorarea copacilor

2010-04-15T00:16:00.000+03:00

Primavara la Villa Gandolfi Pallavicini.

De ce-mi place Bologna?

2010-04-10T22:59:00.000+03:00

pentru ca are gradini ca Margherita in care oameni de toate culorile si limbile stau tolaniti pe iarba sau joaca fotbal.
Pentru ca e extrem de usor sa comunici cu oricine, ca-ntr-un Babel pozitiv fiindca diversitatea inseamna unitate in toleranta.
Pentru ca l-am intalnit pe Enrico. Nu stiu daca-l voi revedea, dar vocea lui acompaniind chitara mi s-a cuibarit in suflet.
pentru ca am stat in mijlocul unei multimi de brazilieni vorbareti si cordiali.In frunte cu Rafa, colegul meu si seful de trib migrator. "Sto scherzando" ne spune mereu fiindca daca ar fi sa-l crezi viata nu e decat o exersare de zambet.
pentru ca l-am cunoscut pe Domenico care vroia sa-si exerseze pur si simplu engleza si pe care Milos l-a notat in agenda telfonica pentru o urmatoare intrevedere dupa 2 minute dupa ce s-a prezentat.
Pentru toti saltimbancii si oamenii spectacol pe care i-am admirat straduidu-se sa-si faca propria scena din fire de iarba si copaci in timp ce se leganau in vazduh.
pentru ca a fost prima data cand am facut picnic cu pizza si vin.
pentru ca am alergat dincolo de imbujorare dupa o minge de 6 euro si pentru ca am dat gol!
pentru ca am fost eu insami
pentru ca am putut sa spune "sunt fericita!"

for both eyes

2010-04-05T13:18:00.000+03:00

I am fighting for a while on Flickr with the idea of diptych. Because there are things which cannot be seen outside some very strange but simple connections as if the entire universe is part of an interwined garment. Not meant to sound poetical. It's just that there are of course traces like footprints in the snow that will lead us, if followed, to some very obvious yet ignored associations.
I've done these:

but what he did is unbelievable:

visual poetry
Please follow the link above!

a sign of hope

2010-03-30T21:33:00.000+03:00

and the music of the video. it came in chunks. sorry!

But it was such a lovely image that I felt the need to share it with everybody.

So Happy Easter

Paste fericit

Buona Pasqua!

*I am afraid I don't know other languages but if I would...*

later edit: ¡Feliz Pascua!
how can I forget my Spanish Friend? :)

Carte de bucate vizuală

2010-03-30T01:40:00.000+03:00

For all those who have the impression I came here in Italy to eat....you are so wrong! I didn't, but It happens to be a fun means of socialization. Ahm..did I gain a bit of weight? :)

Rimini-----> San Marino

2010-03-20T22:38:00.000+02:00

soundtrack

3 turcoaice, o poloneza si o romanca.

cilta examination

2010-03-18T20:55:00.000+02:00

Is that the face of a person ready for the written Italian exam? :)

Sono 3 o 4 mesi fa da quando io ho cominciato imparare italiano e oggi io posso parlare un po' con tutte le persone che aspettano il bus nelle stazioni...:)

C'era una volta la città di Roma

2010-03-17T18:13:00.000+02:00

Roma is a city made of thin air and gardens of stone.

Curtains of pine trees guard her immortality. People walk curiosly suspended on bridges of time. If you listen carefully you can hear the steps of the old christians, the cries of the defeated gladiators and the cling of the sparkling golden coins brought from all over the territories of the vast Empire. That together with the click of the japanese cameras and the reflected light of the omnipresent italian sunglasses .

But one cannot but feel small and overwhelmed; so these are the people who build the civilization and were eaten alive by it! the giants! the keepers of the most beautiful paintings hanged onto the walls, onto the ceilings, the guardians of the magical fountain who calls you back like a mermaid.Oh, do not listen!

For a while I felt like Cleopatra negotiating a treaty for my people. A spoiled princess walking on the carved stoned roads, without slaves or elephants but with the nose up smelling the blossomed trees. Proud and devoted, cynical and tender.

I met my friends and I offered them my smile. And they smiled back. And then the train running silently like a poisonous snake brought me back here. And I write.

come si fa a morire in piedi

2010-03-15T15:31:00.000+02:00

A friend of mine had the link in his status. I listened to the song and burst into tears.

Damn it! I am such a sponge of affection......

here

D.

2010-03-11T00:38:00.000+02:00

D. is afraid that he is undefined. Asked me about it or at least I found a crumble offline on my messenger. He is not. And I read almost entirely the italian book.

4 phrases that I loved for different reasons (I found myself in each one of them through irony, melancholy, broken dreams,love, generosity, inquiring mind of a child, the way a teacher sees the world etc.)

1."In un bicchiere sul comodino Lucito ritrova il sorriso da cui si e separato per una notte."

2."Avevano tutti e due perso la testa per una ragazza di nome Lucia. All'inizio lei aveva preferito Lee e il suo misterio. Poi aveva scelto Leone e la sua ancora piu misteriosa allegria. Lee aveva odiato Leone tutta una notte, e pensato come ucciderlo. La matina si era sveliagto felice per quell'amore. Questa era una delle ragioni per cui avevano cominciato a crederlo pazzo."

3."Lupetto ha undici anni, i capelli alla Giovanna d'Arco, vestiti un po' sghembi e una riga di necrologio sulle unghie. Porta al fianco un pallone bianco di modello Zico che ogni tanti fa rimbombalzare nel silenzio del pomerigio. A questo suono subito sbucano dalle finestre parti superiori di omacci irati urlando:

proprio qua devi venire giocare?

Da cio Lupetto ha derivato una personale mappa del mondo. Un gigantesco unico continente, il Proprioqua, terra degli Uomini Sporgenti, da cui e escluso e da cui in eterno deve fuggire verso una piccola isola, il Quisispuo, dove forse nn arrivera mai. "

4."Da tempo ormai non vede piu le cose, ma di ogni cosa ha un ricordo. Guarda il cuscino, ma non lo vede, vede una testa su quel cuscino. Guarda una poltrona e vede un gatto, un libro e un amico e cosi via...Un girono gli archeologi, si spera del nostro pianeta, mi troveranno incastronato nel cemento di questi palazzi, un pensionato con caffetiera in mano, come un guerriero con la lancia"

I didn't take pictures for his visit. I planned to take some on Sunday, but I forgot. For a self-proclaimed photographer it's unimaginable. It's the death of the job itself. But I do have fresh in my mind the longest days of walk I had so far and the thousands of steps I've climbed. The frozen air and the warm friendly words of encouragement both for italian classes and for the end of the journy itself. It was funny and strange. To met a person you saw only in 2d before and not 3d. To realize that the world can move and it has it's own rhythm.That you can be offered a presence and someone would offer you a hand to help you climb a mountain. And that sterotypes can dissapear in a world tormented by them.

Indeed there are some people called FRIENDS.

p.s I can't use the proper e or any other diacritical signs for the italian writing. hold your critic! ;)